Daniel Uritu

Să simți pe câmpuri vara Mergând spre Soare seara Amestecat miros în vânt De iarbă,flori și de pământ Pe pajistea înaltă De coasă jos culcată Culcat privind în zări Miros de fân în

Deschise ochii Sufletul Și îi percepu câteva peste înfățișare Realității Până când se simți atât de singur în ea Încât inchise ochii. Închise ochii Sufletul Și îi gândi câteva peste

Oare din sufletul meu înghețat În preocuparea de prea mult bine Pentru sine Ar mai putea răsări atât de puternice De albe, de gingașe și de frumoase Cuvinte curajoase Care cu capul plecat

Iubește-mă iubito, fără nimic în gând Sfâșie-mă în bucăți, iubește-mă pe rând Iubește-mă pe mine o avalanșă care Se oprește totdeauna, la tine la picioare. Iubește-mă iubito, de tine sunt

Moșule , cu barba albă Lucindă ca o zăpadă Mama mi-a spus că pe an Trimiți la mine la geam Spiridușii tăi cei verzi De-s cuminte ca să vezi Însă eu pot să îți spun Să nu îi mai pui pe

Băă neică. Pe aci, pe la noi, au trecut și nemții. Nu știu de unde veneau și unde se duceau. Ete se antrenau colo între pruni. L ’ale da’ Marița. Eram copii. Ne dădeau ciocolată,

Ia să-mi spui tu albinuță Pe unde-ai umblat drăguță De bâzâi așa grăbită Nu ești oare obosită? Am venit si mă duc iar Să culeg din flori nectar Să-l fac miere mă pricep Și-aș putea să te

E Soare Arde Tare Afară este cald Și simt că mor Tu nu ești mai aproape Să-mi spui șoapte Tandre Să pot să zbor. Și aștept ca și Pământul Vântul Să mi se răcorească Gândul Afară

M-am oprit deodată în fața unei coli albe, Rătăcit ca un explorator, La Pol. Rămasese înfipt în peniță un cuvânt. Cred că destul de adânc Căci începuseră deja să cadă Picături de litere

Doamne, m-ai răsădit atom Ai semănat câțiva protoni Peste un câmp de electroni Cu radacina un foton. Iar eu am devenit un ion Mai pozitiv, mai negativ Depinde doar de electron Ce îl atrag

De ce să te cred pe tine Mai liberă ca mine Pasăre? Eu merg prin nevoi Tu zbori prin ploi Merg printre legi Zbori printre crengi Eu merg prin viață Tu zbori prin ceață Tu mergi pe

Plastic. Haine, încalțăminte, flori sau jucării, Mașini, televizoare, tacâmuri, telefoane, Legume, mezeluri, fructe și bomboane, De Plastic. Trupuri ce se mișcă haotic, brownian, Se ciocnesc

Pai ce băă . înainte vreme era ca acuma? Înainte nu mancam carne așa, în toanta. O dată pe săptămână sau de doua ori. Duminica , de sărbători... Luam reteveiu și îl aruncam după pui. Dacă îl

Mi-am pus într-un felinar curajul Și l-am aprins cu scânteia lucidității Ca să cobor pe scara sufletului meu Ce mi-a mai rămas. Am străbătut bezna amintirilor Am scuturat praful

Leagă-mă de un cal, sau poate nouă Nici nu contează, pot fi chiar o mie Totuna mi-este acum să mă sfâșie De inima se zbate ruptă în două Leagă-mă în genunchi, toreador Dă drumul la un taur

M-am întâlnit deunăzi în tren cu un bătrân Nu era nici înțelept ,nu era nici nebun Era doar un om simplu, era doar un bătrân Cu fața încrețită de-al vieții aspru drum. Urcă în tren cu grabă

La voi aci, în casa bătrânească, Era demult, n-ai apucat-o tu.. Au fost încartiruiți rușii. Li s-a pus masa, mâncare , băutură, Așa erau, ospitalieri, bătrânii. Cred însă că rușilor nu le-a

-Bună ziua! -Bună ziua bă neică! -Al cui ești tu bă neică? Mă întreba Moș Vasîlică. -A lu\' Ion. -Care Ion?De\'alde cui? -A lu\' Ion a lu\' Micele a lu\' Gheorghe al Oprii. -Bine bă neică să

E aceeași zi de zi și totuși alta Însămânțată peste ea ți-e soarta Ca un ogor ce se mijește-n ceață Þi-e mintea-n fiecare dimineață Și deslușești imagini,ganduri,șoapte Chiar vise sau

Nu.. Nu aveam timp de pierdut. Timpul meu mă împingea cu obstinație Eram setat cumva s-ajung la destinație. Mașina, tot un instrument al timpului meu mă alerga, printre livezi,printre case

Două vrăbii zgribulite Cu penele ciufulite Se-apucară la gâlceavă Pe mâncarea dintr-o tavă Se certară , ciripiră Până câinele treziră Care zăcea somnoros După ce rosese un os Fiind

Mă-nvârt în cerc.. Cu frunze,crengi și apă și pământ Cu tot ce-mi este drag,cu tot ce-mi este sfânt Și timp nu este nici măcar de-o rugă Cuprins într-o obscură centrifugă. Și mă izbesc de

Cu ce te-ai ales tu artistule? Cu o statuie. Doar păsările cerului te mai încălzesc. Oamenii privesc în pământ în general. Ca tot veni vorba de pământ, ai valoarea unui metru pătrat. Ocupi