Poezie
arheologie
1 min lectură·
Mediu
M-am oprit deodată în fața unei coli albe,
Rătăcit ca un explorator,
La Pol.
Rămasese înfipt în peniță un cuvânt.
Cred că destul de adânc
Căci începuseră deja să cadă
Picături de litere negre pe coală.
Si parca se zbatea spunând
De ce?
De ce nu-ți mai ajung ?
De ce încerci să mă amesteci ?
Sa mă frămânți , ca într-un aluat,
Cu alt cuvânt?
In curând, nu voi mai însemna nimic
De unul singur, așa cum sunt.
Nu vezi ? Am ajuns ca niște caramizi
Zidite , rand pe rand.
Ne faceți să părem așa deșarte,
Încât mai mare va fi zidul ce deja vă desparte.
Mâna mi-a cazut obosită și mă gândeam,
Cum ar fi fost , dacă arheolog de cuvinte mă făceam?
Sa sap in zid ,
Până la gânguritul lui Adam.
001365
0