vine sfârșitul
vine de la sine
crucea își îmbrățișează făcătorul
s-a sfârșit!
încă nu ...
e pauză
Doamne Iisuse, iartă-ne!
și voi ce stați, proastelor ?
jos!
40 de mătănii
așa-i că nu mai
păcatele tale sunt albe
și mă tem că tot admirându-le
voi ajunge sa mă îndrăgostesc de ele
ceva mult prea inferior voinței
rupe din mine conștiința
și mă face să mor sau să omor..pentru
un minut e veșnicie
când un simplu \"Te iubesc!\"
buzele cald îl șoptesc
ție ...
o privire e un veac
încercând să o găsești ...
fără ea te-mbogățești,
iar cu ea rămâi sărac
o minune nu
și cine ești tu,
oricare ai fi ?
ești țărână și imaginație, omule !
viermii te visează o viață,
iar rădăcinile pomilor
rătăcesc în așteptarea ta.
ți-e frică de moarte...
crezul
De afară se aud apropiindu-se pași și o tuse pe care-o recunosc și-n somn.
Tata împinge.. scârțâind.. ușa de la colidor:
-Fă! Fă, n-auz\' ? și tuși iar.
-Ci-i, uă? ...zise mama, sărind de pe
Tăcere.
Cele doua roți ale dricului de lemn mâncat de carii șerpuiau asimetric în praful drumului.
Era negru tocit și de-o seamă cu moartea.
Zgomotul surd făcut de roțile lui mari, odată rotunde,
Ora 23:48. București.
”Pe Florești 15, vă rog!” spuse domnișoara în negru și se pierdu pe bancheta din spate a unui taxi Logan, jumătate galben, jumătate negru.
Șoferul, un puști de 21 de ani,
minciunile grele
sunt ale mele
iar ale tale
sunt adevărurile goale ...
pentru tine, mi-am reprimat dreptul la nebunie
și am zis: ... fie..!
dar fără rost
pentru că, nefiind, ..n-a fost!
mai prejos de îngeri
doar asemănarea își resuscita umbra
izgonită ...
la apus de Eden
în preludiul coastei
șarpele improviza
marșul triumfal
Dumnezeu cu un pick-up în brațe
lansă un ecou
n-a fost odată, ca niciodată
o iubire ca a nostră ...
poveste cu tu-uri și eu-uri renăscând
în febrilele nopți;
cât basm..
nimic nu se compară cu
ceea ce n-a fost ...
aș vrea să fiu
când eu sunt altul
să îți surprind
sărutul, saltul ...
cuprinsul brațelor
cu alte brațe
privirile stângace
alinturile hoațe ...
de aș putea să fiu
când eu sunt altul,
cum
fiecare om are o minciună favorită..
despre el însuși sau despre alții
între el și aceasta
există o relație perfectă
a-i despărți ,
ar fi un act de cruzime inutilă ...
un minut e veșnicie
când un simplu \"Te iubesc!\"
buzele cald îl șoptesc
ție ...
o privire e un veac
încercând să o găsești ...
fără ea te-mbogățești,
iar cu ea rămâi sărac
o minune nu
dacă sfârșitul lumii
va fi în luna martie ..
trezește-mă imediat după;
eu sunt doar purtător de începuturi ...
dacă sfârsitul lumii
va fi pe-ntuneric
nu aprinde lampa
l\'ai putea speria
nocturna reverie
învioră printre morminte trei sicrie:
unul cu alb și humă
din care mortul își modelă un chip, în glumă,
altul cu negru și o scândură pe dinăuntru zgâriată
de-o doamnă ce nu
mi-am surprins moartea
pe la ceasul când
nimănui nu-i păsa,
nici măcar ei ...
părea tăcută
și fără chef..
m-a amânat,
bâlbâind o scuză ridicolă
nu am insistat,
dar, nici după doi
perechea unui om
și-a blocat umbra
în dreptul stelei polare
ningea în șoaptă
peste trupu-i de sticlă
șlefuit de timp echivoc
goală ca o auroră boreală
perechea unui om,
zâmbind, luneca în
azi, am stat în parc
pe aceeași bancă de lemn
și, din nou, mi-am sculptat genunchii cu unghiile
sperând să dai un semn ...
dar tu ești mai indiferentă
ca alte sute de picioare reci,
Dacă urăsc ceva în lumea asta, cu siguranță, urăsc faptul că suntem trecători.
Habar nu am care este forța acestui sentiment schizoid, dar el mă înngenunchiază încă de copil.
Născutul și muritul
nimeni nu a pariat pe fericirea mea
nici eu, măcar ...
și sunt
cel invidios mi-a demontat stările de fericire,
crezând că n-am să mai fiu ...
și sunt
antipatia lui mi-a fortificat
DD