Iarna, la noi

De afară se aud apropiindu-se pași și o tuse pe care-o recunosc și-n somn. Tata împinge.. scârțâind.. ușa de la colidor: -Fă! Fă, n-auz\' ? și tuși iar. -Ci-i, uă? ...zise mama, sărind de pe laița din lemn de frasin, cârnindu-i într-o parte mindirul de paie. - Florin, Gică, Daniel, ieș\' și vez\' ci vre\' tat\'tu. Hai, răpidi! Mămucut\', mamă! Dacî tata neu strâga la noi ca sî ieșâm afarî, tăț\' sărem, ca arș\'. Ehe, nimini nu vâșca înăintea lui. Da\' pi voi rău v-o măi învățat. Acu\' n-ari dicât sî strâgi di afară, pân\' s-o auzî în Poarta-Þărnii! Ș-așa tăt\' mahalaua știi ci gurî ari. Niam di Paraschiveni răcniț\'! îngână, ea, trăgând la loc perdeaua peste geamul aburit. Era iarnă. Curtea, ca o pâine alb-întinsă, dospise un omăt de ianurie cum demult nu mai văzuseră cei mai bătrâni din sat. Deleniul era un sat mic, dosit de câteva dealuri, două livezi și o pădure de salcâm. Dimineața și seara lumea era trezită de cântatul cocoșilor, latratul câinilor, rasul vacilor și glasurile gospodarilor. Totul voia mâncare. Tata abia ce aruncase vacii doi sopi de ciocane. Steluța avea ochii negri, mari și mereu curioși după tainul din troacă sau după fânul din stogul la care niciodată nu putea ajunge. Era un fel de rai al nutrețurilor. Se săturase, săraca, la câte glugi îi trecuseră prin iesle. În urma ei puteai aduna care întregi de cioclej\' și ciocălăi. - Fă Marii, dormi? strigă tata din nou, bâtând ciubotele de brâul casei. Dă oala ceie, odatî! Vaca asta îi nimulsî diz\'dimniaț\'. Cî dac\' n-o mulg eu, cini s-o mulgî ...oftă el. - Săi șî dă oala asta lu\' tat-tu, Gică. sări mama.. Cî aman îț\' măi placi laptili, da\' di muls, nica! Pregăti oala, cât ai clipi, lăsând pe fundul ei un deget de apă caldă, ca să poată spăla pulpa vacii. -Uă!, Vasâli! strigă ea, din paravan, către tata: vez\' cî neiastă dimineațî o dat iar, haramu\', cu cochita și o varsat tăt laptili. Tata se îndepărtă. Din șură, Steluța îi adulmeca pașii. -Auz\', bre, începu Gică, Vasâli a lu Șara, o trecut oleac\' măi năinti pi drum cu o legăturâ di lemni din Cociobei. He,he...răse el, forțat, carî moșnegoiu cu schinarea, carî ! Cât o măi pute. Șî nu numa\' el carî, continuă cel mai mare dintre băieții Mariei lu\' Stratan, cum le spuneau oamenii, carî șî Anica lu\' Dobrea. - Șî dacî carî , ci-i! Las\' sî cari. Nu vez\' c-afarî îi frig di ti ie benga? Saraca, țaț\'Anica, oftă mama, numa\' ie știi. Ioti, continuă ea nemulțumită, cî ie faci triabî cât voi tăț\' la un loc. Tu nu ești în starî sî ti urnești din loc și ie-i ca prâsnelu\'. Cân\' la apî la izvor, cân\' la coasî, cân\' frământî șî coaci turti, cân\' ceie, cân\' ceilaltî. Da\' tu? -Cțțțț, cțțț! N-o lasa, bre, sî intri în casă. Ni umpli pi tăț\' di purici! sări Gică spre mâța neagră care, profitând de ușa deschisă, zbughi direct sub pat. -Las-o, uăi! ..i-am luat eu apărarea. Știind că, la fel ca noaptea trecută, Pițu..., o să-mi toarcă pe piept, pănă în zori. - Mam\', mam\', zise Florin, aceia cari tragi zăvoru la poartî, nu-i țățâca Dinuța? - Văleu! Gic\', Florin, Daniel, ne repezi mama, dă caldarea asta măi încolo. Tragi lemnili ieste su\'pat! Ușa scârțâi .... - Alo! Mna zâua, bre! Cari ești acasî? ...se auzi din prag. - Intrî, Dină! ...o pofti mama, scornind în sobă jăratecul, iaca s-o lasat frig!