Poezie
Nu plânge!
joc copilăriei
1 min lectură·
Mediu
Începe să te aduni
de acolo unde timpul
a uitat să mai numere
ia o fărâmă de soare
un strop de cer
două lingurițe de rouă proaspătă
o bucată hotărâtă de nor
un pic de pământ, cât un vârf de cuțit
și toată dragostea greierilor
amestecă-le bine, frământă-le
până când devin stralucitor,
un aluat de dor,
pune-l în cuptorul
de la îngemănarea șoaptelor îngerilor
cu întunericul nopții
roagă Luna-buna să aibă grijă
să nu se ardă
E foarte important
să fie proaspăt rumenită!
Acum ia cele două lacuri de supărare
ce ți s-au așezat necăjite pe frunte
mai pune și furtuna din suflet
cu toate ploile trecătoare
și toate valurile păgubite
de sarea lacrimilor pustii
amestecă-le bine, bine de tot,
până devin treptat
un aluat întunecat,
aruncă-l stelelor
știu ele ce au de făcut
Nu mânca plăcinta de voie bună
strașnic păzită de Lună
până când nu ți-ai deschis sufletul
în nouăzeci și nouă de ferestre
și nu le-ai împodobit
cu ștergarele cele noi de sarbatoare
de la scumpa de bunica.
Acum îngenunchează-ți inima o clipă
și ascunde plăcinta sub prispă
las-o acolo
până în zori
Te-ai trezit.
Gustă.
Nu-i așa că
ți-a trecut?
023.327
0