Poezie
De sub stânci
1 min lectură·
Mediu
pe când corpul meu mai avea o singură coastă
eu nu auzeam nimic omul cu un singur ochi
îmi zâmbea cu singurul dinte din frunte
noaptea se plângea că mai are doar o singură stea
coboram repede scările de la pod
se adunaseră acolo toți copiii vecinilor
îmi spuneau să nu mă mai grăbesc să cresc
iar eu mă topeam cu zâmbetul pe buze
003229
0