Poezie
Dintru întuneric
1 min lectură·
Mediu
Ajunsesem iar la subiect și nici unul dintre noi nu mai vroia
s-analizeze propoziția din seara asta nici unui trecător nu-i păsa
nici un copil de pe stradă nu ne mai cânta dă nene și mie-o mie
reduși la tu și eu ne întrebam dar numai din când în când
în pauzele pentru reclame tu aduceai senvișurile cu salam
eu mângâiam iar ecranul și-l învățam să îți spună mama
noi nu ne iubeam ca ei nu eram copilul sau amanta vreunui
om cu nume sau vreunui nume fără om doar cu ghete negre
dar venise momentul să vorbim să îi spunem adevărului
tot ce mai aveam de spus de visat sau de nedormit
ne-am dat seama că ieșeau cuvinte de mână repede
nu erau copiii noștri îi împrumutasem din vreo telenovelă
sau din Pearl Harbor că frumos îi mai spunea sărutând-o
la ușă de hotel la intrare de război neterminat de vreo bombă
să ne întoarcem la noi care noi a tu eu cei doi din față
zâmbește și mai pune un pic de machiaj nu roșu
auzi hai să o lăsăm pe mai târziu după episodul ăsta
012470
0
\"Cum toate se-mpart pe din două
Dă-mi noapte și ia numai zi,
Dă-mi moarte și tu ține viața
Partaj echitabil să fim.\"
Cu aproximație, cam astea sunt versurile care mi-au venit în minte, dar nu mai știu sigur cine le cântă. În fine, nu asta are importanță.
E dureros că, de fiecare dată când ajungem la subiect, devine prea greu, poate prea fără rost, să analizăm propoziția noi \"a tu eu cei doi din față\". Mai bine căutăm (și prea repede găsim) alte și alte propoziții de despicat, alte și alte refrene de îngânat în fața ușii de hotel de acasă.
Am bătut câmpii, cu grație sau fără, însă dincolo de cuvinte cuminți e întotdeauna o realitate greu de stăpânit.
Cele bune!