Daniel Ionuț Vasile

Doamnă Valeria Herscovici, este o încurcătură, nu am desființat nici un text, mie mi-a plăcut din capul locului cum a fost scris. Oricum nu v-aș putea desființa nici un text, chiar dacă aș vrea s-o fac, dat fiind că sunteți o persoană mult mai matură spiritual decât mine, din contră, aș spune că eu am de învățat de la dumneavoastră, am lăsat și o adresă de mail pe pagina mea, doar oi avea vreodată norocul să-și piardă cineva câteva clipe din timpul său prețios și cu mine. Eu doar am vrut să vă comunic niște idei și să vă spun ceva despre felul în care văd eu lucrurile, dar fiind o persoană care adoră să facă schimb de idei cu alții, poate vi s-a părut că am scris ceva mai mult decât ar fi fost cazul. Oricum, trecem peste asta și va fi bine. Eu sper să putem găsi cât mai multe ocazii de-a vorbi.

Mi-au plăcut versurile tale, în timp, negreșit te vei îndrepta către o mai mare maturitate atât a reprezentării cât și a expresiei, iar atunci vei ajuge la un univers poetic mai deplin, sensibilitate ai multă.

Foarte puține poezii pe care le-am citit pe acest site sunt în acord cu ceea ce pot numi eu, bineânțeles, doar în concepția mea, poezie. Și se poate să mă înșel, dar lumea merge oricum neabătută pe cursul ei, nu știe nici ea către unde, dar prin imaginea creațiilor voastre, presupun, către mai multă libertate. Mai să fie, și libertate parcă ar fi destulă și acum...adică, în anumite limite, suntem liberi să facem ce vrem, ori noi am vrea acum absenșa oricăror limite? Păi și atunci să facem ce? Ce contur mai capătă suferinșa, să spunem, atunci când nu mai există obiectul său al dorinței, fructul interzis? Ce mai rămâne atunci din om, când ființa lui nu are nevoie să ajungă niăieri, când este pretutindeni? Ce rost mai este pentru el să fie, dacă este secătuit de contraste? Și dacă nu vrem mai multă libertate, atunci de unde angoasa asta persistentă care transpare prin fiecare rând? Dacă de fapt, ne îndreptăm inconștient, unii către alții? Căutăm căi spre a ne apropia...până la fuziunea totală a spiritelor? Să fim odată o entitate, un corp ideatic fațetat în miliarde de individualități desăvârșite? Ca o materie incandescentă...

Aaaa...păi uite, atunci, cu voia domniei voastre va fi răzbel.. Zic așa, o părere, uite, îți aduc aminte și de pictorul Rousseau Vameșul, contemporan cu multi alți mari artiști, parcă și cu Picasso, nu știu dacă mai țin minte bine...Ideea e că dumnealui, indiferent de cât de mult a trudit cu pasiune și persistență să dezlege tainele picturii, și-a trăit toată viața și de altfel a și murit, rămânând definitv în istoria artelor ca unul dintre cei mai mari pictori......și aici e lovitura.. naivi. Dap, iar el nu a dorit asta, tot incerca să picteze cum cereau canoanele, dar pur și simplu nu reușea. Ori avea poate, uneori, impresia că reusește. Oricum, destui oameni cred, că l-au iubit și pe el ca om și arta lui. Textul tău așadar, ar putea avea acelaș neajuns ca și unele dintre ale mele de altfel, anume că nu inspiră imaginea unei solide, certe maturități a expresiei. Mie mi-a plăcut, dar eu însumi sunt un începător, prin urmare, este foarte probabil ca eu să nu posed acea facultate de analiză, care până într-un anumit punct, să-mi poată reliefa neajunsurile materiei poetice a altuia, când nici eu nu o contrilez bine pe a mea. Cuvintele, mai precis emoțiile naive, sau brute, nerafinate, mi-o iau înaintea expresiei, a unei expresii conștiente, raționale. Plus, că un text care trece drept naiv se face vinovat și de inconsistență, incoerență, lipsă de echilibru în acțiuni, episoade imaginare și reprezentări, sentimentalism excesiv, deși unii nu văd în asta neapărat un lucru rău, ori i-ar putea fi reproșată lipsa unei viziun clare sau arhaică, de a nu fi în acord cu mijloacele de expresie uzuale ale timpului în care a fost scrisă, deși nici asta nu ar fi ceva deosebit de reprobabil. Un text naiv, mai poate fi pur și simplu banal, în sensul că, deși eu sunt cuprins de cea mai înaltă și autentică traire spirituală scriindu-l, altora s-ar putea să nu le provoace decât indiferență sau amuzament, iar nici una dintre aceste reacții nu este de dorit. Sau, poate că textul nu e naiv, dar e sec și nu comportă vreo semnificație deosebită, poate fi un conținut liniar. Iar abundența tropilor nu este nici ea de bun augur. Un literat bun este capabil de a reda maxim de emoție printr-un minim de expresie, ori situația următoare, ideal este ca ceea ce ai de spus să fie atât de complex și profund, încât să te străduiești a simplifica pentru a putea fi înțeles, nu să expui un fapt banal într-un mod elucubrant, să ascunzi o viziune sracă în spatele unor cuvinte pompoase. Profunzimea ideatică desăvârșită, transpare într-un mod inconfundabil tocmai prin simplitate. Îmi vine în minte Dostoievski ca exemplu, sau Tolstoi. La polul opus ar fi un Foucault să spunem, care deține atât viziune hipercomplexă cât și o expresie elaborată, academică, dar transgresând academicul ca gen. Malraux iar ar fi ceva deosebit sau Kafka. Sau Steinbeck să vezi ce scriitură are, sau Mailer ori Sienkiewicz ei excelând în forma unor episoade de tensiune vecină cu o stare de colaps al psihicului... Îți îngheță mintea când citești cum uriașul Urban o vede pe firava lui regină, Ligia, legată de coarnele unui monstruos bour german și se avântă către el s-o salveze, sau să ne amintim dramatismul haotic, dement din Frații Karamazov, mie mi-a și venit să plâng acolo... e de râs... nu e de râs, aia e literatură bună. Privind spre astfel de oameni ai multe de câștigat, iar la un moment dat, virtualitatea aceea ți se întipărește atât de adânc în minte încât devine o stare a spiritului, un mod de a privi existența, devine o nouă realitate. Literatura merită efortul de a fi asimilată până la uitarea de sine, te umple cu ceva. Noi să continuăm a scrie și mai ales a gândi, căci gândurile sunt substanța scriiturii, nu cuvintele. Să fie de bine.

Ai un text foarte bun și adevărat aici, Luminița are dreptate, poate l-ai scris în grabă sub impulsul momentului, dar merită să-l mai șlefuiești puțin și o să fie mult mai bun, iar astfel, mai multă lume va avea ocazia să-l citească și poate îi va ajuta pe mai mulți. Să ai baftă în continuare.

Ce psihologie interesantă ai surprins aici și în ce formă și perspectivă. Chiar mi-a plăcut, nu știu de ce, e scris limpede și totuși îți lasă o impresie deosebită. Nu mă gândisem că o femeie ar putea gândi în felul ăsta, de obicei, la ceea ce ai înfățișat tu aici, cele pe care le știu eu ar fi avut cu totul alte reacții, mai... previzibile ca să zic așa. Textul ăsta e cu siguranță ceva nou, pentru mine cel puțin.

Mie îmi place poezia ta, dacă ai fi străduit puțin mai atentă asupra redactării, ar fi fost și mai bine, altfel e vie, se simte, o citești și îți lasă ceva în tine.

N-ar fi interesant să încerci și puțină proză? Așa, un început de schiță de ceva, pentru a-ți putea descoperi o substanță mai consistentă, să prinzi un contur mai clar a ceea ce ești, că s-ar putea să fie neașteptat de bine. Apoi, poezia asta, parcă nu ar fi de dată recentă, acum mai scrii încă?

Așa este, poate fi și asta o atitudine, de ce nu? Fiecare cum dorește și lumea să meargă cum s-o nimeri...

Astea au fost superbe, sparg rutina, linearitatea. Ai o materie spirituală deosebită, de ficare dată când le citesc, textele tale, mă gândesc, nu știu dacă am dreptate, dar așa îmi vine în minte, la contrapunct. Adică, în concepția mea, umorul tău ascunde dincolo de cuvinte un sistem etic solid pe care inevitabil îl opui tuturor acestor situații imaginare, din acest contrast, rezultând și comicul intențional în sine, în sensul că, uite domnule, mutația asta a realității, sau chiar a imaginarului vezi cât de decalată față, nu numai de ideal, dar și de normalul cel mai prozaic, poate să fie? Și în momentul în care alții s-ar lua cu mânile de cap, tu te pui pe râs, ceea ce este poate mult mai sănătos. Ceea ce încerc eu să te întreb, și ți-ș fi recunoscător dacă mi-ai putea răspunde se referă la natura contrapunctului, ce anume conține sistemul tău etic? Cum vezi viața asta și mai ales, cum percepi conceptul de mântuire? Poate este o întrebare banală, dar totuși, vroiam să te întreb asta fie și cu riscul de a-mi face o imagine proastă...

Mie mi se pare un poem destul de reușit, chiar conține un mesaj profund pe care l-ai surprins bine. Mă gândeam că dragostea, viziunea ta asupra ei așa cum este înfățișată aici chiar există în inimile multora. Ideatic am putea trasa o paralelă între esența ta și un câmp uman mai înalt, mai generos. Mult succes în continuare.

Comicul se lasă cam greu descifrat aici, eu nu am reușit să râd, dar poate că nu l-am înțeles cum trebuie. Toate textele pe care le am mai citit de la tine, mi au plăcut, sunt vii, au o dinamică a lor. Și apoi, umorul este neândoielnic necesar.

Îmi place tema mult, este una dintre cele care trebuiesc aduse in discuție mereu, să dezvăluim noi aspecte, noi dimensiuni,noi posibilități și mai multă libertate, mai ales mai multă libertate în concepții, sa devenim mai deschiși mai sinceri și mai buni.