Mediu
Dacă iubești un bărbat, înseamnă că iubești vântul (adesea capricios) care îți răsucește trupul după forma și asemănarea lui, cu pale fierbinți de august; care-ți mătură viața cu puterea tornadei până la deșertificare, sau care te transformă-n ploaie doar cu adierea privirii lui, pe care ți-o plimbă duios printre firele de păr ale cefei...
El e ca vântul – se duce și vine. Îl aștepți sau nu, el te tot bântuie, iar tu întotdeauna vei ști că se întoarce după ce tocmai a răsfirat cu șoapta-i caldă zulufii din ceafa altei femei...
Cum să oprești vântul doar pentru tine?! Cum să-l constrângi să fie numai al tău, strop de răcoare în arșița pe care tot el ți-o aduce? Cum?!
Unele au încercat să îl oprească doar pentru sine într-o oală de supă, aruncând peste el capacul. Dar vântul, e vânt! Vine și pleacă. Îți trântește ușile grăbit, îți fură poala rochiei și florile din păr. Aduce peste viața ta grindina sau arșița, sau briza, sau mireasma de fân și dor... Și șoapte de dragoste. Te uită apoi, în urma lui cu casa sufletului răvășită și privirea goală, fereastră pustie privind în lungul drumului. Doar fluierul îți rămâne o vreme în urechi ca un urlet de câine în urma stăpânului, despre care nu ști dacă și când se va întoarce...
Te mai întreabă copiii din când în când:
– Cine a fluierat mamă, aseară la noi prin casă?
- Vântul mamă, vântul. A venit și-a plecat!.
Poți să urăști vântul pentru asta? Așa l-a lăsat D-zeu pe el, amărâtul – nestatornic și fără pace!
Mamele noastre ar trebui să ne învețe de mici rolul, beneficiile și pagubele pe care... vântul ni le aduce. N-am mai pierde o viață așteptându-l la răscruci, sau pe malul portului, pândindu-l primăvara cu toate alveolele sufletului deschise ca să-i primim parfumul de salcie înflorită, sau de tei, sau de salcâm, sau de \"eau de famme\" din patul alteia! Am ști că e vântul și că așa e el - când tandru și cald, puternic și roditor, când aspru și rău, înghețat și devastator. Și călător.
Dacă am cunoaște dintr-un început legile după care bate vântul în viața noastră, am ieși în calea lui despletite și goale, cu doar o năframă în mâini ca o pânză de corabie, pe care el s-o poarte unde o fi... La ce să te ascunzi de vânt?! Oricum te găsește el și, decât să se întâmple mai (prea) târziu, într-o odaie strâmbă și sufocantă de atâta așteptare, să vină biet șuier pe sub uși, mai bine să-l înfrunți pe mare!
Mai degrabă să-ți lași frântă sub trufia lui, a celui ales de tine, tija de floare fragedă, decât mai (prea) târziu să-ți scuture corola ofilită un biet zefir... pe aleile unui parc... sub tălpile tuturor!!!
Câteodată se întâmplă să obosească. Îl vezi venind pe un drum de neunde și ți-e milă de el și taci, așteptând să-și lase gândurile pe perna ta. În ceasul de pace, te îmbrățișează în somn cu dorul cât pentru toate femeile lumii și te iubește-ntr-o clipă cât pentru o viață. Buzele-i îndrăgostite caută ca pe o hartă drumul dintre munții și văile trupului tău, de uiți ce mult l-ai așteptat și-l ierți că a dăruit și altora ce ți se cuvenea.
Și din nou miroase a salcie înflorită, a tei și a salcâm... miroase a miere. Orice inspirație îți unge și hrănește dulce cugetul.
... Și stelele cad deasupra ta, iar tu îți dorești năprasnic să nu mai vie a doua zi lumina care să-i arate drumul lui spre neunde...
Dar ziua vine și el e vânt!
063.282
0
DV