Poezie
[uneori am așa o stare lichidă]
1 min lectură·
Mediu
ca și cum aș curge printre rânduri
mimând înecul unui grăunte de nisip
în lumea de zi cu zi a unui somn de toată splendoarea
nu știu cum să-ți explic dar
respirațiile mele lasă de la o vreme urme serioase pe obrajii tăi iubito
probabil că te-ai obișnuit cu aproapele
și nu te mai deranjează atât de mult starea aceasta absurdă
de înecat la mal
sau gramul de nisip care ți-a pătruns în gânduri
a provocat o furtună care nu se mai putea opri din plâns
nu știu chiar tot ce se ascunde pe culoarul dintre trupul meu care trece
și camera mică de serviciu unde tu fumezi țigările altora
în genunchi
totul începe să semene cu o clădire unde se adăpostesc numai părțile noastre rele
un loc unde disperarea este atât de subțire încât
încape în oglindă ca un dialog interminabil la marginea indiferenței
care pe lângă faptul că nu spune nimic
nici nu ne lasă să trecem mai departe
într-o altă încăpere unde
uneori ai și tu așa o stare lichidă
de toată frumusețea
045.841
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 176
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[uneori am așa o stare lichidă].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14078380/uneori-am-asa-o-stare-lichidaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
camera mică de serviciu unde tu fumezi țigările altora" sună destul de frumos
0
Mulțumesc acum pentru toate trecerile sau citirile domniei voastre.
DD
DD
0
Distincție acordată
mai relaxat, dar la fel de inedite imagini, îmi place mult cel tu din acest poem..o stea, nu am ce spune în plus sigur nu în minus, doar trăiesc
0

Mi-a plăcut starea lichidă creată de poezie.