[o pădure de frânghii mușcând din gâturile noastre]

Pădurea descrisă în poezie mă duce cu gândul la un labirint transplantat în existența oscilantă, în care unii își pierd busola normalității și rătăcesc iremediabil prin el, iar alții reușesc să îl parcurgă și la capătul lui se află misterul, înglobând în el sensul, scopul și finalitatea vieții.
Mai bine fugim înspre oriunde, decât să stăm siderați și debusolați la voia valurilor succesive ale calamităților psiho-cerebrale.