Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

[am fost rugat să încetez amanetarea cuvintelor seci]

1 min lectură·
Mediu
prin urmare am căutat locul unde se construiesc păsările migratoare
și am închiriat una dintr-o gamă cu mai puține dotări interioare
pentru un zbor interzis în spatele unei încăperi mari
deasupra ploii a ajuns un comisar la un moment dat
probabil să constate decesul
a amprentat trotuarul până i s-a dezlipit pielea
dar nu a găsit decât o zăpadă neîncepută
și câteva resturi de întuneric
gâfâielile păsării de jur împrejurul camerei mi-au dat de înțeles
că nimic nu este gratis în aerul acesta
ploile nu pot fi îngropate sub podea
la fel cum nicio obsesie nu se poate creiona din mersul trenurilor
pe linia mediană a dinților
comisarul a inventat un martor pe care l-a condamnat
imediat
după ce au spălat asfaltul
de cretă
am continuat drumul pe sub umbra păsării de care atârna cerul
câteva minute dintr-un tavan alb
și zâmbetul închis al martorului
deasupra căruia ploua
iremediabil
P.S.(nu este un poem gelos iubito dar îți aparține de la un început în celălalt al patului)
012.238
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
166
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Dăian. “[am fost rugat să încetez amanetarea cuvintelor seci].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14047202/am-fost-rugat-sa-incetez-amanetarea-cuvintelor-seci

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Ai amanetat cuvintele seci, stoarse de sensuri, amorfe, terne, și ți-ai făurit un compendiu de cuvinte care fac incizii în corpul poemului, pentru a ieși superficialul, cabotinul și platitudinea, care construiesc o zonă în care păsările migratoare închiriază zborul celor aleși.
Trotuarul poartă amprentele pașilor unor oameni, care nu au reușit să-și scuture zăpada vâscoasă de pe piele și au resturi de întuneric rămase de la sindrofia spiritului cu categorii de lumină.
Ne punem umbrelele neștiinței când plouă iremediabil cu zâmbete negre și plânsete cenușii.

0