Poezie
[biciuit cu uneori-ul domnișoarei ruginite până la suprafață]
1 min lectură·
Mediu
nimicul a fost dintotdeauna un pasager clandestin
cu aceeași cămașă roșcată ușor rănită într-un umăr
ca un travaliu printre degetele păsărarului
din gura căruia se prelinge sărutul burghez
în care ne-am obișnuit ridurile și mâinile
ce acoperă astăzi mândria abatoarelor
dar iubito
nu ai cum să-ți mai aduci aminte vagonul poștal
unde oamenii veneau să se roage la moarte
din sfert în sfert de gură
căderea din viața animalului
te locuia oricum
cu o față de bărbat
012.290
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 77
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[biciuit cu uneori-ul domnișoarei ruginite până la suprafață].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14045472/biciuit-cu-uneori-ul-domnisoarei-ruginite-pana-la-suprafataComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nu am înțeles sau nu aveam ce să înțeleg, ultimele trei versuri : animalul a căzut în ce sau de ce ? animalul ne locuiește oricum ?! și atunci este eul sau sinele sau o altă entitate de-a noastră ?