Poezie
[era atât de locuită]
1 min lectură·
Mediu
încât inundațiile nu-i mai făceau față
cu iarna uscată într-un umăr
și cu îmbrățișatul copacilor în altcineva
care aduna frumusețile aruncate la voia întâmplării
printr-o gură de șarpe
dar era cea mai frumoasă întâmplare din istoria banchetei
unde o invitasem să se acomodeze
cu viitorul
cuvântul ăsta moale până în măduva unui viol
înghițit în sec
având la bază vina
am capitulat în războiul cu mine însumi
decorațiile din piele au putrezit în auz
până la desconspirarea corbilor
îmi mușcau din piept
tăcerea
012.160
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[era atât de locuită].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14044626/era-atat-de-locuitaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Porți un război cu tine însuți, când pierzi, ești exilat pe insula lui niciunde, când câștigi, te tatuezi cu îngeri și-ți trimiți corbii să scormone prin tăcerea învinșilor.