Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

știu că știi ce sunt în toate adormirile noastre printre taste și pereți de sprijinit tăcerea

2 min lectură·
Mediu
știu că m-am întâmplat în prima parte a filmului alb negru
despre care vorbeau pe la colțuri
posesorii de aparate video și nopți pierdute în camerele îmbâcsite de cititori în palmă
unde se urmăreau îngrămădite ultimele apariții cu sonorul redus și culori aproximative
după vechimea telecolorului în valoare de o sută douăzeci de kilograme
plus minus șase butoane de căutare într-un singur program național
se întâmpla în fiecare sâmbătă după ieșirile programate din gura lupului
când oamenii se anunțau prin semne că urmează un film acut
despre războaie scrise pe hârtie și o traducere aproximativă din engleză
la vecinul de la etajul patru care are un aparat mai nou de aruncat imagini
în pereții scofâlciți sub aplecarea apei dar mușamalizați până la sfârșire
să nu se audă niciun strop de lumină
pe sub mâna slabă de înger a vreunui participant la discreție
erau vremuri compromise sub asediul cuburilor de beton în care mi-am pregătit copilăria
până la ultimul motiv
și eram destul de fericit în trecutul acela în care nu existau mobile și viziuni sălbăticite
cu abilitatea mamei mele de a-mi întoarce respirațiile în pământul nejudecat
de niciun alt moment de femeie
eram pur și simplu
imposibil de îmbrăcat în dimensiunea degetului cel mai confuz
dintr-un cuvânt psihălog despre un simplu act fizic
obosit și derulat cu încetinitorul
aici
în mine
unde prețul este mult prea mare să trăiești
de liniște
00957
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
231
Citire
2 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Dăian. “știu că știi ce sunt în toate adormirile noastre printre taste și pereți de sprijinit tăcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14033908/stiu-ca-stii-ce-sunt-in-toate-adormirile-noastre-printre-taste-si-pereti-de-sprijinit-tacerea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.