tu nu auzi de unde vine lumina aceasta?

ai putea să-mi deschizi adânc în piept viața cu o șurubelniță îmbrăcată în alb

să-mi spui din ce parte ți-aș putea fi inimă

sau mai bine să profanezi toată vina de a nu fi ultimul cuvânt

scrijelit în ochiul cel mai pedepsit

de rămășițele adolescentine ale acestei dimineți în care am fost până la nebunie

sătui de foamea ucisă în noi ca o sâmbătă murdară între ecuațiile subțiri

dinspre pielea necizelată a meduzei și privitul îndeaproape

care nu și-a circumcizat în buricele degetelor malul cu seara

întrerânduri

motiv pentru care ți-am devenit un alt mâine păstrat în sferturi academice și îngerii neîntâmplate

deoarece am rămas aceeași prăpastie cuminte

în iubirea ta