Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

am construit un drum din toate amintirile unui arbore(și nu era nici astăzi nici mâine nici tu)

2 min lectură·
Mediu
în fond
foarte rar poți afirma că ai culoarea potrivită lângă tine
de cele mai multe ori nu ai la îndemână decât o groapă săpată în unghiile altuia
în care îți arunci toate viețile uzate și te îndemni la risipă
în care aerul dintre respirații nu mai contează pentru nimeni
iar săruturile trăiesc zdrobite întretimpul asfaltului
este adevărat că există un mâine în fiecare zi
un fel de prezent sculptat artistic în toate rugăciunile
sau doar un tren la persoana întâi printre cuvintele
care au mai rămas în picioarele oamenilor
nimănui nu-i pasă din care parte se aude
ziua de astăzi
sau noaptea de astăzi ca un fragment
dintr-o declarație nedumerită
când mormintele nu primesc vizite ne așezăm duși pe gânduri unul în privirea celuilalt
și ne întrebăm surprinși de ce suntem de fiecare dată doi
când învățăm să zâmbim
de ce lucrurile care se izbesc
se cionesc
nu au fost niciodată sensul invers al unei căderi
doar pereți tăiați în frânturi de păsări
ca o insomnie egoistă în orele când ar fi trebuit să trec prin tine
eram stăpânul de herghelii și pielea avea gustul drept
chiar și frica avea gustul drept
printre crăpăturile ieșirilor noastre
iar dacă ne-am deschide unul în celălalt nimeniul
mă întreb
de câte ori s-ar auzi tristețea lipsindu-se de noi
de câte ori ne-am dărui pădurile crescute în vârful degetelor
până reușim să ne cățărăm fiecare
în plânsul celuilalt
00943
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
235
Citire
2 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Dăian. “am construit un drum din toate amintirile unui arbore(și nu era nici astăzi nici mâine nici tu).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14032519/am-construit-un-drum-din-toate-amintirile-unui-arboresi-nu-era-nici-astazi-nici-maine-nici-tu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.