Poezie

Cand vom putea ucide?

2 min lectură·15 iulie 2002

Mediu

La ceas tarziu de echitate

se-mparte viata pe nimic,

cand vad cum cade fiecare

sa vrea sa tac, as vrea sa zic:

Marirea voastra-n bani

si-n functii efemere

nu tine mult, caci altii

locul vostru-l vor cere.

Sa sugeti de la ceia

care muncesc cu dintii

va face de rusine

si fiul si parintii.

Sa radeti despre munca

abjecta si murdara

va face ca sa fiti

nu om ci fiara.

Sa bateti fierul rece

doar pentru a-l turti

si sa pupati in spate

doar pentru a curti

va face sa pareti

nimic cu ochi de cioara

si ca va strangeti pantecele

c-o unsuroasa sfoara.

Ati vrea ca sa mancati

si coaja mea de paine

pe care-am obtinut-o

de la blajimul caine.

Hulpavi cu gust amar

si cu miros de fiara

mi-as vinde sufletul

ca specia sa piara.

Tentaculi care sug

din munca celor multi,

desi n-ati vrea sa fiti

voi sunteti cei inculti.

Strabunii nostri vechi

ce-au fost mai tari ca noi

au aruncat in flacari

tot putredul gunoi.

Dar totusi unii trantori,

cu maneca sumeasa,

cu neamurile toate,

traiesc in noua casa.

Au pangarit sfimtenii,

au pangarit dreptate,

razand de munca dura,

de-nalta-i demnitate.

In noua randuiala

si-au cautat culcus

scaldandu-se in lapte,

dormind ca porci-i plus.