Poezie
Purtator de lacrimi
1 min lectură·
Mediu
Ma dor ochii,
din cauza lacrimilor,
ma doare sufletul,
din cauza iubirii
si amintirile placute
nu ma mai bucura cu nimic.
Trebuie sa reinvat, Doamne,
dupa ce crezusem ca nu ai e nevoie,
sensul singuratatii.
Eu si cu mine insumi,
reintorsi din drum,
redirectionati pe vechea cale,
calea viselor pierdute
si a sperantelor migratoare.
Acum,
in anotimpul caderii,
lasat in frig,
cu sufletul dezvelit
peste care, curand,
va da inchetul.
Viata ma vrea trist,
poate ca asa trebuie sa traiesc,
singur si insingurat,
fara speranta de mai bine,
fara posibilitate de mai rau
si fara dreptul de a refuza viata.
Calator solitar,
sortit sa nu ma opresc niciodata,
cu toiagul frant,
cu inima sparta,
cu ratiunea amortita,
de-ncerc sa parasesc cararea
forte nebanuite
ma readuc pe drumul plangerii,
si ca pedeapsa
ca am sperat altceva
imi sporesc povara.
Car in mine, acum,
nu durerea unui singur om
ci durerea zecilor de mii.
Sortit nefericirii,
contaminat cu nenoroc,
am primit o cantitate enorma
de lacrimi.
Oare cand va veni ziua
sa nu mai am nevoie de ele ?
003.309
0