Poezie
De multă iubire
„și dragostea mea va fi doar a ta”
1 min lectură·
Mediu
Și te-am iubit prea mult, în nopți cu lună
urlam din colți de lup crescuți în vene,
sorbeam febril, cu patimă nebună
lava-ți sticloasă și pulsândă-n gene.
Cât te-am dorit de mult, în zi cu soare
călcam păgân pe turle de biserici,
crezând că ești, sub tabla lucitoare,
prizoniera rugilor de clerici.
Ce mult voiam să mor, cuprins de tine
strigam prăpăstii să îmi intre-n piele,
schimbam aripi pe gheare de feline,
te-mbrățișam prin cușca de nuiele.
Nici n-am știut că plângi, prin iarba udă
gustam din talpa dulce-a umbrei tale,
iar sarea ce cădea-n aroma crudă
credeam că-i urma brizelor astrale.
N-am vrut nicicând să pleci, gelos, din teamă
legat-am părul tău în mii odgoane
dar mi te-ai scurs ușor, rană din rană
și zbor cu zbor, prin neștiute vane...
Cât timp s-a dus și-n noi el a trecut,
te văd din an în an printre vitralii,
iar cu privirea riduri îți sărut
când ochii-ți îmi zâmbesc, cântând litanii.
Nu mă mai cred când plâng, când râd mi-e silă,
mă las vânat de viață ca o pradă,
pictez în aripi solzii de reptilă
nu te-am știut iubi, prea mult mi-ești dragă…
002648
0