furtună ... dă mai (departe)

vei ramane mereu acelasi impatimit ce, din drag de cuvant, esti gata sa nasti un spectacol. ce e la urma urmei viata daca nu un mare spectacol? un joc...
e foarte frumos ce imagini vizuale se nasc din jocul tau. e modul serios in care iti atragi privitorul spre locurile cele mai nebanuite..
poemul de azi are si o candoare in plus: chiar daca \"da\", asezat ca accent in contrabalansul sensului adanc pe care il expui aici, finalul confera celui ce citeste un sentiment pe care trebuie sa stai sa ti-l deslusesti tu, numai pentru tine. femeie, eu il percep ca pe un foc prea arzator, chiar daca imi vin imagini vechi ale intoarcerii fiului risipitor, in minte..
nu stiu sa-ti spun acum daca acel \"da\" ar trebui sa imi atraga atentia. mi-a atins auzul la inceput, apoi la recitire parca m-a obligat sa ma obisnuiesc cu el..
poate tocmai in asta consta si spectacolul..
ma bucur sa te recitesc aici, dani bratu.
sper ca for mai fi ocazii sa ma delectez cu scrisul tau.

Linea

da, poate un joc - furtuna cu aruncari de flori, pascute de ploaie (turmele de nori sublimate-n siroaie) e una de interior, hiperbolizand -
acel \"dă\" de inceput - de moment, inaintea postarii (dublul sens, de la transmiterea furtunii-manifest, pana la \"departe\") - a dus la graiul muntenesc din rest, balansand spre ludic acoperisul alb al florilor/varstelor

comentariul tau - unul avizat, atent - al ochilor limpezi, spre adanc - multumesc