Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Fericit

1 min lectură·
Mediu
Nu știu nimic mai mult decât îmi spune
cea mai frumoasă care-a fost să-mi vie
în calea vieții,-n dulce armonie
cu spiritul și formele-i minune.
Cu șoapta-n zahăr, parcă mă învie,
din bucățele-ncepe să m-adune
și orice cânt de post și-ngropăciune
devine joc și caldă simfonie.
E roz-bombon în jurul ei când vine
să mă dezmierde și-orice-aș vrea să zic
nu zic, s-ascult din start până la fine
tot ce-mi îndrugă dânsa din buric,
ci chiar și-n ciuda duhului de bine,
sunt cel mai fericit, nu știu nimic…
Rondel - fără importanță
De-i primăvară iarăși, în zăvoi
natura e cu omu`-n rezonanță
și-l scoate din bârlogul de faianță
la umbra ei cu pajiștea vâlvoi.
Prin frunzele cu foșnet de romanță,
copacii-și duc chemările spre noi -
De-i primăvară iarăși, în zăvoi
natura e cu omu`-n rezonanță.
În consecință, vine un șuvoi
de lume în mirifica-ambianță
și-n urma unui fel de piți-goi
cu șapte ani de-acasă în vacanță,
rămâne peste tot așa gunoi
că nu mai are nici o importanță...
de-i primăvară iarăși în zăvoi.
001941
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Bratu. “Fericit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14119773/fericit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.