Poezie
Muntele
trimis la ”Romeo și Julieta” - Mizil 2017/2018
1 min lectură·
Mediu
Într-o zi voi pleca pe un munte,
să m-ascund într-o grotă, să tac
și s-ascult fericit doar mărunte
picături chinezești pe rucsac.
Fără vise-n bagajul sărac,
stors de griji și de mii de-amănute,
într-o zi voi pleca pe un munte,
să m-ascund într-o grotă, să tac.
De-mi vor crește pornirile ciunte,
de Samson cu puseu cardiac,
voi sări către cer de pe-o punte
unde-i gheață ca iarna pe lac
iar Pământu-ar părea un grăunte,
de pe Venus, de pași o să fac.
Într-o zi voi pleca pe un munte…
001.850
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Bratu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Bratu. “Muntele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14119511/munteleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
