Poezie
Cronică de (H)umor
ziua a II-a – I-po(f)tești
3 min lectură·
Mediu
Cucoșii au cântat, era devreme,
trecea prin creieri mici un ultim vis,
manipulând cu artă alte teme,
la vernisaj, din ochi s-au mai deschis.
S-a amintit de-o sfântă programare,
s-au dat tricouri mari cu tot cu burți,
s-a râs de orizonturi literare
cu ochii roși și pantalonii scurți.
Și-apoi cu zori în cap și-o ceață încă
s-au întețit semnalele cerești
de îmbarcări în burta cea adâncă
a unui microbuz de Ipotești.
(Privind la poze cam așa-ntr-o doară,
nu pot să nu mă mir, măcar un pic,
de cât de multă faimă literară
a încăput în bus atât de mic).
Au stat cum au putut, cu etichetă
pe fiecare loc predestinat
iar pe parcurs, poet lângă poetă
la gropile din drum s-au bucurat.
La Ipotești, senin. Bisericuțe
și cruci, vorbit frumos, fotografii
cu flori și iarbă, tras de mânecuțe
și ”Toaleta oare unde-o fi?”
Mușcate-n păr și păr fără de pere,
odăi cu suflu greu de căminar
și-un scrin cu-o balama, lepidoptere
din alte vremi, zburând majoritar.
Plachete mici, monografii, marame
și antici scriitori contemporani,
ce, prea răpuși de-o preacinstită foame
au invadat Popasul Cucorani...
Adio, deci, pădure, cer albastru
adio bucium, tei privind spre lac,
adio Ipotești cu tot cu astru,
adio poezie, ”Hai, stomac!”
Pe mese largi, s-au răsturnat cotlete
și s-a cântat voios din polonic,
s-au recitat mesenilor rețete
și s-a mișcat fantastic din buric.
S-a dat citire celor de departe,
ce-au fost și ei prezenți fără de chip,
în versuri dedicate, de pe-o carte
iscată dintr-o joacă în nisip.
Pe drumul înapoi, ca să îi scape
de orișice-ntrebări pe indeciși
un om din juriu s-a ținut, aproape
și a vegheat profund, cu ochii-nchiși.
Și, de pe scenă-apoi, cu burta plină
au spus cu toții (greu) ce-aveau în cap
iar sala-aplauda cu foc, să vină
odată cei haioși de la ”stand-up”.
Cum seara se lăsase peste case,
nu se putea-ncheia o zi deplin
fără-a-ncerca, în orele rămase
o nouă adunare la festin.
La Carmen Silvae, protejați de haină,
poeții-au petrecut parnasian
și-au dat degrabă cina cea de taină
pe nobila fasole cu ciolan.
(Și iar fotografii… de parcă-n-nații
s-a pus impozit drastic pe cuvânt
și-n loc de povestiri și perorații
e scris să facem poze și la vânt!)
Cu gălăgie maximă, firește,
s-au întrecut în rime și-n catren
și-a-nvins acel ce Doamne sfânt ferește(!)
să nu câștige premiu-ntâi peren.
O zi mai lungă n-a mai fost să fie
și duși au fost, în trombă sau la trap,
căzuții-n fund ori tălpi, la datorie,
și, la sfârșit, cel mai căzut, în cap.
O stea pe boltă nu era, o arcă
părea adunătura de eroi
și-a treia zi se arătase, parcă
în ciuda orizontului de ploi…
001531
0