Cronică de Humor

Peste Humor ploua, cu multă dramă
plângea chiar Dumnezeu în plin ținut,
de parcă-ar fi citit o epigramă
de la concurs și nu i-ar fi trecut.

Și Floarea Rară-n parte se lăsase
sub giulgiul ud, pe ochii lumii, triști,
când despărțirea îi îmbrățișase
pe humoreni c-un fel de umoriști.

Cu pașii mici și lacrimi pasagere,
ori ploaie lăcrimată pe obraz,
s-au îndreptat, mai toți, la premiere
ca și cum ar fi mers la un necaz.

În sala mică-a casei de cultură,
au arătat că minte au, din plin
acei ce-au cumpărat o-ncărcătură
de panaceu numit Naivitin.

Apoi la rând, măcar caricatură
să-și facă fiecare s-a-mbulzit,
și unii-au constatat, cu-o strâmbătură,
că parcă prea le seamănă leit.

Cu mențiuni, cu premii cum se cade
au fost chemați la rampă cei mai cei
și s-au produs în sală cavalcade
de-aplauze și râsete de ei.

(Sunt unii, concurenți fără-ncetare,
ce-atâtea premii grase au vânat,
încât eu cred că-n strai de vânătoare
se-mbracă-obligatoriu și în pat!)

Mulți au plecat din vreme, că-i chemase
străbunul glas al gliei strămoșești,
alții-au rămas să vânture pe strasse
ori undeva spre-un câmp (Buzău – Ploiești).

Puțini au stat în sala primitoare,
ferindu-se de ploaia cu ecou
și-au admirat, pe veci promițătoare,
echipă ca Divertis-ul, cel nou(?!).

La un moment, de-așa puhoi, sălița
de la spectacol, parcă s-a golit,
spre-un-alt concurs, de ghiftuit cu pizza
și de băut ca Ghiță, gratuit.

(Rememorând, pe-acorduri de chitară,
se cântă în La Bomba și acum,
cu duioșie, vorbe de ocară
la cei întorși, a pagubă, din drum.)

Și uite-așa s-au dus, fără să știe
participanții, arestați de val,
ne-mbrățișați și triști, dintr-o pustie
piață plouată, fără Amiral -

(ce-a rătăcit, o vreme, ca Ulysse,
printre sirene, bere Stejărel,
până-a plecat în grabă, c-auzise
că vine Penelopa după el…)

Nu tu pupat pe frunte,-ori portofele,
nu tu primar fac-totum primprejur,
nu tu îmbrățișări ori bilețele
cu telefoane scrise în contur,

nu tu impresii calde la ureche,
nici cărți cu-autografe ca atu,
nu tu „la revedere, Gură Veche!”,
nu tu „hai, ura și la Gară!” ori…, nu tu…

Așa că eu consider, fără teamă
de-a scrie lucru neadevărat,
că Festivalul-acesta-i ca o vamă
ce nu s-a-nchis și nici nu s-a încheiat!

... ... ...
Cu pana lui ce-i fără de pereche
în iscodeli și hronic nesfârșit,
vă roagă cronicaru(-ntr-o) ureche,
să-l mai iertați de la blagoslovit.

Să îl lăsați o tâmplă să-și așeze
pe fânul cu trifoi amestecat
și tot ce de Humor o să viseze
să creadă că a fost adevărat…