Daniel Bădărău

De–ar fi să te judec după structura ta internă aș zice că ești ciudat de oblică precum un plug ce–mi sfarâmă bolovanii ipocriziei. De–ar fi să te evaluez dupa gândurile tale Let it be

Nu vreau să fiu poet! striga poetul înainte de–a fi sfâșiat de necuvintele uitării.

Zborul petalei de cireș, suspendată o clipă din eternitatea căderii de sus în jos, de la mine la tine, Este acela al unui fluture care-și scrie numele, stângaci și tremurat, în aerul clar si

Sunt lucruri acolo sus pe care nu ți le pot împărtăși decât zeii sau cei ce le–au gasit sfidându–l pe Newton Am fost zeu pentru o clipă am privit de sus un univers în palma ce-l

Gustul trupului tău Mi-a rămas printre dinții mei albi, Arși de dogoarea Văpăii din suflet. Mirosul trupului tău S-a răsucit fuioare, fuioare, și s-a rătăcit La rădăcina firelor de păr Ce

Am întors Carul Mare Din celestu–i drum Și te-am invitat la plimbare Pe bolta sufletului meu. Am întors Carul Mic Și te-am suit în el Înhămându-mă la dulcele jug Al iubirii noastre stelare.

Către soare Ochii mi-i întorc; Lumina crudă a dimineții Îi rănește dureros de dulce; Pe aripi de visare, amețit De albastrul adânc, cu tente de infinit Al cerului Îmi încep matinala

Mai am atâtea de spus și mi-e teamă că mă va asculta doar Singuraticul călător printre stele care este sufletul meu.

Povestea bătrânilor castani de la șosea E o poveste tristă, șoptită în amurg De pașii ce-i purtam prin galbenul covor De pe trotuar; sunt frunze și castane – Și totu-i mort, și totul e atât de

Am încercat Ca din paleta culorilor Muntelui Să desprind albul purității și să ți-l agaț de piept Ca pe o decorație - Dreaptă recompensă a faptului Ca te-ai distins in bătălia Cuceririi

“Albastru este o culoare de bază a paletei cromatice” Spun specialiștii; “Este culoarea cerului înalt” Spun aviatorii, ridicând ochii Pentru a măsura nebulozitatea, vizibilitatea Și alte

Pe-o ramură desfrunzită Zăpada ascultă Tăcerea iernii. Pe-o ramură înflorită Florile ascultă Tăcerea zborului de fluturi. Pe-o ramură înfrunzită Se coc fructele Iubirii noastre

Cerul a plâns cu lacrimi de stele la zbuciumul tău sufletesc atunci când se părea că nu există drum de ieșire pentru dragostea mea Cerul a râs Cu zâmbet de soare când ne–a regăsit