Poezie
Trupul tău
1 min lectură·
Mediu
Gustul trupului tău
Mi-a rămas printre dinții mei albi,
Arși de dogoarea
Văpăii din suflet.
Mirosul trupului tău
S-a răsucit fuioare, fuioare, și s-a rătăcit
La rădăcina firelor de păr
Ce îmi acoperă emisfera mea nordică.
Mătasea pielii tale
Am simțit-o arzându-mi simțul meu
Tactil,
Dulce și dureros, sau dureros de dulce
Până când am rămas
Despuiat de hainele cu care
Îmi acopeream bolta mea înstelată.
Ceștile întoarse ale sânilor tăi
– în care nu ghicești nimic, cum spun
Poeții –
M-au făcut să sorb
Amarul și nectarul
Cufundării în dulcea uitare
A minunii că ești, a–ntâmplarii ca sunt.
Gustul trupului tău, iubito
L–am luat și m–am învelit cu el
atunci când te-ai dus;
L-am făcut haina de vulpe polară,
Sau poate cărămizi refractare
Pentru focul, văpaia, dogoarea
Sufletului meu.
023953
0
\"Mi-a rămas printre dinții mei albi,\" și \"Ce îmi acoperă emisfera mea nordică.\"?
Singurul vers frumos din acest text nici măcar nu îți aparține \"A minunii că ești, a–ntâmplarii ca sunt.\" Puteai să ai decența de a-l pune între ghilimele!