Daniel Aurelian Rădulescu

E ca-n orice, cu rezultat Depinzând polul ce-l privești... Deci pozitiv, să știi ce ești Ori, negativ… la exaltat. În fond e numai o idee Ce ți-o faci singur, nedidact; Din mizerabil…

Din parcul de distracții, cu bâlciul colorat, Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume, Bărbați, copii, femei, o așa pestriță lume, Ce se amețește în lanțuri, în bărci… vâslind uscat. Se

... mi s-a acordat pe neașteptate un armistițiu legat de sănătate; nu știu, pân’ la alt solțstițiu?... ... parcă nu s-a-ntâmplat nimic, n-am fost eu suferind și stau chitic, neobservat, să nu

Sunt seva din vaza ce-n floare mă îmbeți Și dragul intens cu-apă proaspătă ’ndoi Să țină nestins ce se arde în noi doi Știut în ascuns, negăsit de profeți. Îți pătrund capilare prin tija

E și mai mult decât aproape; Când simți un iz de adiere Te-nfiorând în epigastru, De-apare așa cum bănuiești, Sau strânsă inima se zbate 'n sincope scurte de tăcere Rămasă-n trup golaș,

Se umple timp de tine, spațiu-i vid Dacă nu ești, mi se oprește totul; Nici gând nu trece, sufletu-i arid, Nu mai e țel... cenușă este focul. Nu mai e sunet de-ți dispare glas, Cum nu-i auz

Un standard, de cotație în baremuri stricte, Probat numeric în reguli acceptate De-o masă-țintă, evitând delicte De impostură, fals, duplicitate. În plus, e merit ipotetic, sau palpabil; În

Oo, Muză de foi mânjite fă dreptate printre vite! Nici vers infantil nu știu, ca bezmeticii îl scriu, se cred metaforofagi... Vino de urechi să-i tragi! Țipă-n metaforofile ca

Te simt, celula ce-mi lipsește, Ce n-o mai am, o aștept să vie Să-mi intre în corp, ce-mi răvășește Tot ce exist... mi-ești maladie! Și de-mi pătrunzi sub scoarțe adânc, Hipnoze sunt, o

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină de mii de cai, pe tabla de mașină... într-un ploios, de-aproape început de mai. Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre pe fondul gri de-un

Încântătoare maiestoasă... Visări de-nalt, printre poteci. Îi simt suflarea răcoroasă De trunchiuri zvelte, ape reci. Ce mic sunt printre colosali Cu vene groase-n rădăcini... Miresme de

Dacă, legea a treia a dinamicii se aplică în fizica universală, atunci moartea ne-ar da un recul, cu o forță egală... păcat, de atâta școală! Cum, nașterea, se spune că nu poate fi din nimic,

Când ușa-i închis-o jucam dezinvolt Să nu mă trădez că-s nebun după tine Și inima, în stop, se aplecase pe vine, M-așteptând pe o masă c-o țeavă de colt. Când mia de nopți și una îs un folt În

Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare, De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare. Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire... Nici nu s-ar ști, cunoaște...

Cât anormal conduce, atât straniu, o lume În detaliile-i răspândite panterestru, Aleatoriul -afișat mereu cu aceleași nume- Se pronunțând, se etalând fără motiv; poate doar estru De-o divă

Perfidul nume, fără acoperire -Corespondent, absent în realitate- Doar simplă noțiune despre cantitate, Crezută de novici!... E-o ispitire! E judecata oarbă-ntr-o minciună Înșelătoare-n dublul

Se joacă filmul meu -n-am scris scenariul- și regizorul mi-este total necunoscut, iar pe deasupra și actorii-s o-ntâmplare, c-apar așa, fără planificare pe-un platou ce-i doar o parte din

Alergător de cursă lungă În nebunia după bani E înconjurat doar de golani La colectat... să bage-n pungă. E fără scrupule în sortare Când victime își recrutează... Doar pe bogați îi

Propun să se legalizeze spagă; Că-n buzunar mâini nu se bagă, Salariu nu se mai pretinde... Guvern își ia, doar lui... merinde!? Primarii trec din poartă-n poartă Și dobitoace, își iau... la

La cât de serioasă-i lumea, chiar cât de gravă, până la omor, mai practică joc... până lunea, când iar se pune pe ispravă de aneanti vreun om, popor... și lasă în fond să se creadă că-i doar

Dorință fără temei Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori, Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii cu flori Un tărâm cruciat, osuar de pământ ? Să stai curb și să plângi

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer. Nu am știut nimic -și-i despre mine- și niciodată nu voi ști cum m-am născut, când am

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape, De atâtea așteptări în umbre de dileme Și inima-n bătăi stă nemișcând să crape De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme. I-e mâna un stâlp fragil

Sunt pulsul zilnic; de pârâu ce pleacă din izvor Prin capilare fine, cu-nceput în picuri de celule Dintr-un imens întreg, divers, compus din molecule... Aflat pe un traseu codificat,