Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pădurea

Să nu credeți în supremația vitezei luminii...dacă vreți să călătoriți în Univers.

1 min lectură·
Mediu
Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.
Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganți florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.
Mă simt în trup de uriaș
Ce-mi dă fiori de neștiut.
Îmi caut riduri de făgaș...
Mă simt infim, sunt un pierdut.
Iuțesc și inimă și pas,
M-afund în pat de frunzăriș,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiș.
E plin pământul de verdeață;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viață...
E tril și zumzet de albine.
M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!
12.07.2010
001200
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Aurelian Rădulescu. “Pădurea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/13974395/padurea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.