Poezie
Bâlci
Altceva decât ce este... Nimic nu e etern.
2 min lectură·
Mediu
Din parcul de distracții, cu bâlciul colorat,
Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume,
Bărbați, copii, femei, o așa pestriță lume,
Ce se amețește în lanțuri, în bărci… vâslind uscat.
Se aleargă un raliu mimând coliziuni
Și-un hipodrom se învârte, purtând jockey copii,
Când violenți pușcași țintesc în jucării,
Sau, își încearcă pumn… bătându-și viziuni.
Unii mănâncă vată, a pagubă au țignale,
Alții-și dau oaia albă pe neagra de pe-o masă.
Se bea și vinul fiert… fiertură de pe-acasă.
Câțiva dansează rău… tot ei urlând urale.
Mai mulți sunt gură-cască, uimindu-se de tot,
Sau înghițind mirosuri din sfârâit grătare,
Cel mai ades golind pahar, cu ceva tare...
Și gândul transpirat e-n râs tălâmb… netot.
Un cârd de pierde-vară, ceva mai familiști,
Își tot holbează ochii înspre zgomotul de-o scenă,
De unde se scălâmbă, ca din tăiat de-o venă,
Unu c-un tricolor… către așa-ziși artiști.
Are, pe rându’ doi, pe alții ce-i prezintă
De la orașul mare, veniți iar să promită
Că nu-i vor lăsa singuri pe cei ce cresc o vită
Și, se va-nfrupta țara… de ei, că-i reprezintă.
Dar nu-i ascultă nimeni, c-așteaptă un manelist
Ce-a fost promis pe stâlpi, într-un afiș grotesc...
Când iată, toți se scoală și c-un râs larg, prostesc,
Aplaudă un țigan… fără taraf, solist.
În urale-s toți, români, din bâlciul vesel... Trist!
09.05.2014
00976
0