Daniel Aurelian Rădulescu

M-am trezit acum, dorind vechi profesori După atâta timp trecut, un car de ani Și-aș vrea să-i văd din bancă ca de-atâtea ori -Dar mare cum acum- pe rectori, pe decani. Îmi zboară nume-n minte,

În pragul ușii, ce-am deschis cu inima-ndoită de-un nesigur, am tresărit la zâmbetul păpușii -semn de paradis- 'n sclipirea mult râvnită și iar mă tulbur ...un neprihănit. Și-am luat de

Cunosc o fată, ce o știi și tu, copil, femeie, dragă mamă... este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă și alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut, să-i dau

Fum cenușiu, sau abur, se întrevede pe asfaltul ce-l străpunge trezind din plictiseală un voiaj de-o zi anostă, oarecare și, încet, din iute avans, dintr-un convoi rulând mișcare se înfiripă un

Casele, ar trebui să-și amintească de cei ce le-au stat, mai mult decât orice loc, c-au depănat vise, născute-n somn, într-un pat, fără voie, nicigând zise, promise. Sunt toate împărțite

Mă bat niște pedale în tălpi, Să mi le iau, să le pun pe spinare, Stând doar pe coate-n scrijelit, ce doare, Până se îngroașe scoarța cenușie în cruste dălbi. Mă trag de firele de păr,

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu; cum mobila din lemnul de copac nu-i din semințe născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe și Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine, Să știm cât mai puține ascunse unul de-altul, Că-i vorbă din bătrâni –”nu știi ce-o ști tot satul”- Și locul schimbă timp și doar gând timp

Ades trăiesc senzația stupidă că mă irosesc; tot trece timp pe lângă mine, neprogramat, nici cel puțin cât o omidă să devin cocon, un fluture, albine... Un handicapat! Sunt ca un

Ce învăluie osmotic caldu’ în plăpândul derm Și gâza, chiar și musca, se dănțuiesc, biz... are Și din pomi verzi de cruzi, petale ning și ferm... Pământul frige tălpi, le ușurând să

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani, adăugați la mult, de când mă știu pe mine și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară, poate mai mulți; și ceva tinerei

Am, ce Universul însăși n-are, Un sfânt; din suflet și candoare, Ce l-am visat, să-l am Mesie, Să nască, iar, popor și glie, Să-i fiu apostol, să-l urmez, Să-l intonez și imn și crez, Să-l

Ați fost cândva, o hematie? Trăiește, șapte mile în total, Da-i sursă sigură, de imortal... De-o pierzi și-o reprimești, te reînvie. Îi misterul cărăușului de viață, Îți este butelia de

Drumuri de munte mă petrec cu Calistrat Hogaș, Drumeț de fel, îs un alt de Panait Istrati. Cuza de neam m-a adunat, cu chip de ostaș Și pieptu-am coastele, ce-s pianul de-un Lipatti. Am vocea

Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru... Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic. Trăiții în multe dogme, nu o știm, că stăm în ambient majoritar

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc, Nu mă mai satur să mă încânt de mine; Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc, Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine. Alerg de când mă știu alte dorințe Ce

Doi, este-n fond număr universal; Geneza-n simbioză, acuplarea, Primul ce dă multiplu numeral Și ADN, balanță, echilibrarea. Trei, of, trei Doamne și toți trei Reproduși suntem, mesager, Ori

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă Din cele mai îndepărtate colțuri, se făcând fărâme Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele și parâme Ce și-au pierdut busolă... Sau seceriș ne vor,

Să-ți pui în evidență lenea, blazarea, sila, chiar prostia, Când te întreci s-ajungi un scop, ce e și altuia, același, N-ai nici respect, nicio rușine, de așteptări, în bagaj ce lași... Nu-i alt

Te voi iubi, nerăbdător, mereu, Chiar de-am aflat că va fi tot mai greu, Că tot se adună meteoric praf Și o tastă, va fi scrisul caligraf, Fără citit, doar ascultări-secvențe, Săpate șanț pe-un

...E un strigoi ce bântuie doar pe-unii care susțin că-s doi, precum nebunii și nu pot piept să țină frîu destinului... N-au niciun mijloc, chiar cu rugi divinului. E-un tot nefast, de tine nu

Vă puneți întrebări ca mine; De ce cu toții ne-nvârtim? De ce nu știm cât o să fim? Cât va dura ce-i rău sau bine? Vă detașați de trai banal; Vă dați din timp să fiți un geniu? Credeți în

De ce te cânt Și nici n-am voce Și strig de vrei să pleci C-am buze reci, Dureri atroce, Îs doborât de vânt?... De ce nu stai Să-mi fi mereu Ochi-mari, oglindă Și în ei tindă Să mă-ntind

... în blugi raiați și cu ciocate cu vârf metalic și carâmbi, bluzon în ”cowboy”, scris pe spate și, nasturi de metal în bumbi, c-o fină, ca din praf, brățară, de-aur la încheietura