Poezie
Odă solară
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers!
2 min lectură·
Mediu
Ce învăluie osmotic caldu’ în plăpândul derm
Și gâza, chiar și musca, se dănțuiesc, biz... are
Și din pomi verzi de cruzi, petale ning și ferm...
Pământul frige tălpi, le ușurând să zboare!
Și-omăt pufos, pe albastrul de cer, se-anină acuma,
Doar păsări în elan îl întretăind fugar
Cu ciripit coral, ce împrăștie cum spuma;
O nea ce-a îmbătrânit, spărgându-se-nspre altar...
... Căci să se roage-ar vrea, acum ce-ajuns bigotă
După ce-a pedepsit nevinovați să moară
Doar ceva timp în urmă, se-nvăluind în flotă
De vânturi cu nămeți, rănind, mușcând cum fiară...
Norocul e uitarea -căci albul cast și pur
E numai o himeră ce se topește în fond
Redând viețile luate din seva-i de-un picur
Mustind în ape repezi și mări- nisipul blond.
’n cuptor se plămădește oțelul și ideea,
Se amestecând poetic sub stea, etern furnal
Într-o minune sfântă; căci cum mister, Iudeea
Călăului dând viață, e-un unic vis, astral!
Așa că se reîntoarce gândul înspre feerie
Sub topitura lupei de neprivit; c-orbește
De nu știi s-o privești înbucurat, să vie
Dintr-un străfund mortal... Și viață o lumește!...
Și culori cântă, sunet încolorează iriși
Și inimi bat mai iute și bătăi sunt în corduri.
Și se înnoiește totul, nasc veșnic berze, ibiși...
Și suntem toți un tot, cu soarele-n acorduri...
03.05.2012
00962
0