Daniel Aurelian Rădulescu

Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei, De sunteți împreună și mama face ciorbă... Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?! S-a scurs

De-aș fi nu oase, un schelet, ci coaja de o cheratină, Aș fi și mort la fel, frumos, că gol e ”in”, nu s-ar vedea... Aș păcăli urmași că sunt, aș auzi plânset de vină... Că nu s-ar ști precis de-s

Redată............... necesar a fi analizată! Ante Scriptum; virtual (???) F.F. Urgent (pripit) Agent... ură Expediat... or... Brucan, cunoscut din Congresele cu plan... (plecat

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio școală nu m-ajută, am pierdere de fir, nici nu mai știu abecedar, cuvintele se leagă altfel... și unde-i rațiune când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi Și luna se va prăbuși din 'nalte ceruri; Nu-i vina ignoranței, de-a nu ști, Să scoatem adevăr, dintre misteruri. Ne pierdem timp în dușmănii și crime De

Sunt vizitator într-un ospiciu cu personaje tot cât un popor și circumferința cât o vamă; unde cu toții țipă din interior că se simt bine, da-ntr-o nebunie de-o psihoză maniacală în plin

Mă rupe în ”da” sau ”nu”, petale, Până nu voi mai fi nici miez; Doar elixir, miros de floare Pe-un portativ în sol diez! Pot să-ți dau zile ce-ți lipsesc, Pân-ar rămâne nopți de

Ciudat mixaj, e viața-n cadre, Transpus, să fii obiectiv, Captând bucăți de timp ce arde Dintr-un a fi infinitiv Și când citești metamorfoze Necunoscute, trecători, Album făcând

Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat, Că am coloana infinitului în moștenire, S-o urc mereu și să mă înalț, fără oprire... Să privesc tot, de acolo sus... apreciat! Și loc pe scaun aș avea,

Închinăciunea-i reciprocă Către fragil...matern fior; Cum nu-i senin, de nu e nor... Și moale cald, nu-i, de nu-i rocă! Simțurile-ar fi rudimentare Fără dezirul de parfum De corp, se mistuind

Mă surprind cu cât de des se întâmplă, Din ce misterios trecut mă încânt când plouă; Îmi dă instantaneu senzația de bine, gând mi-mplântă De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă De miros

Sunt iar cu mama, strâns de mână, La bloc, pe aleea din Laval, Venită un pic la Montreal, Să ne vedem, doar o fărâmă... O văd atât de fericită, Zâmbind la micul cățeluș De-o palmă și păros,

Epuizat se scurge timp de nopți geroase Și lungi de-au fost tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru Zdrobindu-și liniștea în scrâșnetul de tălpi ce calcă oase Cernute albe dinspre cer,

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar, Numai al meu, fără de note, van. Mă pierd în sunet printre unde, meloman Și mă gândesc la tine, iar și iar. Citesc cuvinte, de alții puse literar Pe

Am făcut o greșeală De neiertat; Mi-am dat prea multă osteneală... Răul altor-am răscumpărat. Am făcut o greșeală Neînchipuită; M-am îndrăgostit până la boală... Din mine-am rupt, m-am rupt,

Am nasul roșu, ca un morcov Și ochii închiși, de brune gene, Buze-s piper, din roșu-n mov... Păru-am ca tabla de lighene. Mâinile-mi țin în buzunar Și-o mătură o port lopată; Să curăț neaua

Straniu patern interactiv avem tipar Creat; ca dominoul de alipiri egale, Un ac la victima în planșa d-insectar Și pânda stând și așteptând la dese intervale. Defect major de lume-n

E-atât de tânără, fără sfârșit se pare, căci tinerețea i-a-nceput copilă; de la-nceput de școală, c-o idilă la-ngrămădeală, c-unu' mult mai mare... Doar o aventură. Tinerețea pură și-o

Privesc inert cum timpul zboară odat’ cu soarele ce apune și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs… e doar o risipire vană de

Nu mă mai regăsesc icoană; E spartă sticla, nu mai e ramă. Nu mă mai regăsesc în femeie, Nu mai e mamă, mi-am pierdut cheie... Nu mă mai regăsesc conștiință Să întreb, nu mai am nicio

De m-aș mai naște ieri, pe mâine Te-aș căuta cu disperare În cald de zi de zi, cum pâine, Tartină, de nectar din floare. Aș privi cer la nesfârșit, Să te regăsesc prin stele. Pe soare-n pumn,

Când mi-am făcut calcul cât sunt, am găsit spațiu mult, din tine ocupat pe un piedestal, un minaret în care locuiești, loc sfânt și cui mă închin neîncetat, eu, un bonzai oriental, ce te apăr,

Trec cu degetul, peste literele destinului dintr-o poveste ce rămâne mereu în urmă, fără file tipărite înainte, doar o matriță în care un necunoscut zețar alege necuvinte să lase gust de

Sfârșit de iulie torid, De un fierbinte clar albastru, Topind și gând efemerid În lene... soră cu dezastru'. E scalpul tot într-o sudoare Și ape curg pe brațe, ceafă... Nici sub umbrelă nu-i