Dana Stefan

ce consider eu de bun augur este compatibilitatea de spirit ce face posibila, iata, o colaborare pe topicuri diferite ( exista deja 4 ateliere de lucru de acest fel) a unor autori pe o anumita factura de poezie.
din acest unghi al privirii, paginile acestea de poezie trebuiesc privite cu toata atentia, pentru ca sunt exprimari si puncte de vedere diferite in functie de structuri extrem de diferite ce pot fi reunite apoi intr/o unitate prin diversitate menita sa incante.
apoi exercitiile acestea sunt foarte benefice in ceea ce priveste constructia interioara. fie ca pagini de concurs, poezie, proza, epigrama, fie ca poeme marunte ale samburilor inveliti in miez, ideea de comunicare raportata la grup e stimulativa creativ, te exalta si te mobilizeaza totodata. toata consideratia asadar pentru initiatori.
personal, Marius Surleac m/a incantat de acesta data. poemul lui trece dincolo de cuvant, asa cum cel al Cristinei ma inalta..
nu in ultimul rand, tin sa multumesc doamnei Dale pentru imaginile oferite cu generozitate si la fel, tuturor celor regasiti aici ca autori, pe pagina.
imi e bine ca sunteti.

Linea

cu consideratie pentru toti participantii, felicitari tuturor, multumiri organizatorilor pentru ca ne ofera un asemenea prilej de comunicare, si nu in ultimul rand nia, admiratie pentru efortul si angajarea ta intr/un astfel de demers.

Linea

azi citesc cit citesc, foarte subiectiv. ai scris aici, parca, o carte de mici dimensiuni, fiecare poem al celor cinci panseuri e al unei file si ma gandesc acum ce poate insemna o ilustratie pe langa fiecare?
nu am forța decat sa privesc usor deasupra lucrurilor. insa imi e suficient sa/mi rabat fiece imagine exact in locul care mi se potriveste ca spirit cu aceste cuvinte pe care le scrii. un soi de calma meditatie, momente de respiro cat sa imi permita sa stau sa/mi ordonez inlauntrurile.
nu stiu inca \"daca stiu\" ( mi/e greu de la acest computer sa pun literele italice, pun ghilimele)nu stiu nici daca pe mine ma cunosc toti pe dinafara.
ce voiam sa/ti spun este ca poate s/ar potrivi o grafica gestuala la tot ce e aici

Linea

Eu scriu acum puțin, ca sa pricepi tu că stau pe o buză de an ce mă îndeamnă să pornesc mâine într-o lume a căror imagini foșnesc și vuiesc, pentru că nu au spor puterile singurătății, lângă o prietenă ca tine.
Și istoriile leagă în zăpadă și din cele șapte tăceri se nasc atingeri resemnate de alburi și orice semn trage după el, tot stele căzătoare…
Licărește bradul din Luminile lui…
Zăpada are și ea scările ei de zăpadă și dacă știm să ne prindem mână în mână, scările duc foaaaarte în sus, dincolo de pragurile Lunii geroase…

La mulți ani! Maria
Să ai multă sănătate și ani frumoși potriviți cu sufletul tău.

Dana

probabil ca experienta de viata, prin varsta, ne ajuta sa reconsideram lumile, prin noi: viata incepe din mine inseamna atunci nu aroganta, ci recunoastere fata de parntii ce ne-au iubit, pri insasi continuitatea lor prin noi, si-apoi si ei ne contin pana si dincolo de moarte..
mama isi alunga frica iubindu-ne, ce dovada mai buna de nemurire poate fi?
noi sa avem sansa sa ne pastram copii, prin parinti, prin memoriile legate despre parinti, atata vreme cat simtitm nevoia sa ramanem copii macar intr-o felie din ce suntem.
spunea cineva si uite ca niciacum nu pot uita asta, ca nu exista amintiri din copilarie, cata vreme traiesti foarte bine si fara amintiri. sa ajungi un razvratit cand n-ai parte de un mama si un tata e mare tristete. sa te nasti fara sansa de a avea, copil, langa tine, doi parinti e mare necaz. doar asa pot sa-mi explic in fond, cata amareala sta ascunsa intr-un om care nu stie ce inseamna sa fii copil iubit de o mama.
asa ca, teodor, sa te bucuri si sa multumesti lui Dumnezeu ca ti s-a pus o lume la picioare: ai avut parinti o minune, de vreme ce gandesti si azi la ei cu piosenie, ai amintiri despre parinti ce nu pot fi vandute, nu pot fi cumparate de nimeni.
Un An Nou fericit! tie si celor dragi tie iti doresc

Linea

atata vreme atata vreme cat femeia aceasta e in stare sa se tina intre cei patru pereti interiori ai sai, va birui!
atata vreme cat isi aminteste cantecul de leagan va sti sa-si modeleze soarta a pe o plastilina!
atata vreme cat femeia asta a ajuns sa stea pe Piatra ei Alba, chiar si lovindu-se sub oase, va birui!
nu e putin cum i se intampla. insa eu sunt convinsa ca va birui, pentru simplul fapt ca tot ce se scrie despre ea in cuvinte simple si curate poarta semnatura unei femei cu spirit poetic, ce n-o sa sada di asta ghemuita la pamant veci. niciodata!
e mare lucru asta.

Un An Nou cu tot ce poate fi mai bun pentru tine, Ecaterina.

Linea

aici sunt, dar sunt cu nod in gat.
iau acest poem inchinat sfantului stefan ca pe o rugaciune dar si ca pe o profesiune de credinta.
imi trezesti memoriile unor anotimpuri.
cuvinte ca acestea leaga prezentul meu de toata incarcatura spirituala a nemului meu.
sa-ti dea Dumnezeu sanatate si Un Nou An imbogatit

Linea

daca intrebi un pictor prin ce analogii ar putea asemui de exemplu, zborul unui fluture, ca sa-l poata vedea si un nevazator, artistul ar spune: zborul fluturelui sa ti-l imaginezi ca pe o aroma a bostanului copt toamna in cuptor..e ciudat cum lumile chiar si diferite, vazute si nevazute, pot fuziona pe margini..haiku-urile tale - un alt fel de anotimp al feliei nevazute a Lumii...
iar despre toamna: in fiecare an aceeasi alta, pe-o singura iubita o adora si o schimba..:)

Sarbatori fericite!, doamna

Linea

poem al primului patrat, patru secventialitati ce te pot transporta in universul sensibil al celor patru stadii sau porti ale desavarsirii.
sau: sensibilul, tangibilul pe suport solid, (elementele sunt prinse intr-un real palpabil) astfel incat relatiile dintre ele si cruce (spirit) sa faca din numarul patru un simbol al plenitudinii si universalitatii.
sau: Omul, patrat al lui patru, alcatit din saisprezece parti, cuprins intre saisprezece recitari - poetica sufletului.:)
poemul este unitar, in asta simt eu frumusetea, e unitate de spirit aici, chiar daca fiecare detaliu al celor patru parti care il imbuca, isi are povestea ascunsa a timpului sau..

Linea

personajul tau inca haladuieste instrainat pe strazile pasilor prin propriile lui spatii interioare. si-atunci inca ii e permis sa-si spuna-n barba si ca nu e nimic pierdut. insa, miine, tot la fel de bine si tot pe propriile lui puteri si profunde judecati, o sa inteleaga si o sa-si spuna cu voce tare : \"atata vreme cat pot face diferenta intre \"nimic pierdut\" si \"nimic nu e inca pierdut\", eu-l meu ma obliga sa lupt ca sa pastrez tot ce am cistigat atit de simplu.\"
e atat de simplu sa iubesti pur si simplu, fara hotare, fara constringeri, fara legi care sa vina de dinafara ta ca sa-ti anuleze propriile legi ce-ti tin de propriul suflet. conditia si evidenta, deopotriva, e cuplul din care se naste acest unic si dumnezeiesc sentiment. el si ea.
am toata increderea ca acest personaj stie ce spun eu aici, si stie si ca nu se va lasa napadit de neputinta, indiferent de ce lupta grea va avea inca parte. sa-ti grijesti dragostea inseamna credinta in sine, egala cu credinta celuilalt care te iubeste.

prieteneste,

Linea

chiar daca, prinsa intr-un contrapunct, sunt obligata azi sama situez la jumatatea distantei dintre mine si mine, dati-mi voie sa atasez aici inca odata impresiile mele de cu ani in urma, legate de drumul meu pana la voi, din vremea cand calatoriile imaginare se puteau infaptui aievea. asta datorita voua, iesenilor mei dragi.
sunt azi intre doua altfel de calatorii, evenimente din familia mea din tzara nu-mi permit acum un minutios popas, scriu pe fuga,las insa un semn de pretuire pentru tot ceea ce insemnati voi, sunt convinsa, nu numai pentru mine ci pentru atatia oameni frumosi si curati ce au legat noduri stranse pe poezie.ro, prin aceste feluri de manifestari cum au fost si sunt, uite, Cenaclul Bucuresti si Virtualia.
o mare consideratie asadar si pentru toti cei care s-au straduit sa ne adune aievea intr-un tot.
si-acum notele mele de calatorie dintr-un an in care v-ati dovedit, moldovenilor, minunate gazde, minunati prieteni.
VIRTUALIA
Dacă duci pumnul la ochi transformându-l într-un cornet, sub fina apăsare a vârfului degetului pe resortul imaginar ies din pură obiectivitate mai multe fotografii decât cifra patruzeci și opt și mai multe griuri colorate decât toate cele patruzeci și opt de feluri de inspirație.
Eu am încredere în cele patruzeci și opt feluri de a privi.
Pentru că întotdeauna toate lucrurile ce sunt demne de o privire, au fost așezate pe o masă.
Erau așadar pe masă, atât de multe lucruri mărunte încât mi-a fost greu să mă mai sprijin în coate, să nu le deranjez. Pe lumea aceasta, lucrurile mici sunt probabil inventate pentru mine și cât să mă stârnească să fredonez : sunt mulțumită sunt mulțumită, sunt mulțumită, și chiar dacă aceste lucruri au fost mici și mărunte, sau au existat lucruri care au stat într-un picior, pe mesele acelea lucrurile au avut o strălucire aparte. Ca și cum ar fi fost aduse din te miri ce colțuri de lume ce înainte au fost uitate într-o ambarcațiune al cărui nume eu l-am uitat, dar semăna cumva cu un nume de insulă…
Acum, aceste străluciri erau fine datorită unei lumini foarte, foarte…, mici obiecte ce licăreau pe ici pe colo, pe masă, printre paharele cu un lichid colorat, sticlele mici cu apă plată, un mic deget, un cub de ghiață pe cale să se topească într-o lingură de apă, un pahar special cu sirop de cireșe și un pai.
Apoi pe altă masă, pachete de tigări, boluri cu salate, trei mâini, două degete ce se jucau leneș cu o brichetă. Pe o altă masă, un șirag de mărgele ce a ornat un sân pitit, patru mâini suprapuse unele peste altele, apoi o hârtie argintie șifonată în mâinile unui bărbat care ar fi trebuit să se nască pictor și nu poet. Pe o altă masă, un zâmbet năpădit de furnici într-un colț lângă o mânecă în mici caroiaje alb albastru. Două priviri. Trei ghemotoace de hârtie, două violete cochete și patru coafuri inelate. Douăsprezece pahare cu picior, douăsprezece burtoase, ultima mărgică dintr-un colier și puțin fum foarte aproape de un pahar, năpădind încăperea din hol înspre un înlăuntru.
Toate la un loc, ca un soi de ciorchine presat.
Dulceața lui, risipită în aer...
Mărgele asemănătoare apelor din vad scăpate după tunel, plete despletite ca dâmburile năpădite cu mușchi, o mică plantă fragedă despicată în două privind după un fum, sporovăieli ca aerul de sub aripă sau ca cele mai netede dintre pietrele defileului pe unde am trecut, și va mai trebui să spun că a mai fost vorba și de o ghitara cu cel mai curat sunet pe care mi l-a transmis vreodată un bărbat..
Un strugure scufundat pe gâtul verde al unei sticle, evocându-mi capetele de verzuri brotăcel din marginea pădurii, pe când încercam să surprind aerul din mers, ca să pot auzi zgomotul viței de vie cât e de asemănător cu picăturile de ploaie pe vrabiile mici.
Transilvania mea...Transmoldavia noastra...
Și din acest moment, poate din pricina agitației prilejuite în strălucirile mărgelelor din ochi sau în amintirea subită a prafului sclipitor al drumului, strugurele se hotărî să adopte o formă diferită, asemănătoare cumva cu aceea pe care văzuse că o iau sâmburii de nucă într-un material lemnos, ce îi obligă să ia aminte la anotimpurile lungi pe care vor fi obligați să le petreacă. Făcând astfel, el fu obligat să se micșoreze devenind un strugure-nucă foarte mic, din care n-a mai rămas după un timp decât un ciorchine fără boabe, atârnat de o mică îngrămadeală de stele..
Se învârtea ciorchinele ca o frunză de tei în zbor...
Și apoi, cu fiecare moment care trecea, se mărea numărul lucrurilor ce le urmăreau pe celalalte ca într-un film despre un fluier cu patruzeci și opt de găuri ce are în fiecare gaură un mic lucru cântat.
Am simțit cum ticăie timpul ritmul, foarte aproape de noi.
Am simțit câmpul galben de rapiță sub galopul cailor roșii crescuți dincolo de munți..
Patruzeci și opt de sâmburi de struguri s-au transformat apoi în semințe de gînd, și când m-am depărtat, rochiile de bal au devenit o mare întinsă mărginită de umbre ce ne-au îndepărtat de un mal.
Cele mai fine ierburi au o parte luminată și una umbrită...
Jos, lângă casă, știu locul unde se poate sta cu o ceașcă în mână, tihnit.
Acolo pe piatră, o floare stă nemișcată.
Dacă apăs cu degetele, zdrobesc boabele de strugure din gustarea mea, și dacă vreau să-mi aduc aminte de Iasi, nu izbutesc să văd decât clipocitul luminii foarte, foarte…, care tremura deasupra unei uși deschise. Un fel de licurici.
Undeva, o frunză foarte, foarte altfel de verde, poartă o mică fustă și se învârte amețitor din ea…

Linea

eu am, personal, un cu totul alt punct de vedere. titlul aici ofera cheia descifrari acestui poem. eu il simt ca pe un poem de iubire, sentiment aici - scapat de personaj printre degete. apoi apa e aici organic necesara, poate din nevoia nevoii de potential intr-o faza trecatoare de regresie si dezintegrare de care depinde faza progre de reintegrare si regenerescenta, poate substanta luata ca totalitate a posibilitatilor de manifestare, cu toate nivelurile existentei pe care le poate revigora. apa este matricea..
e obirsie a toate cate sunt, este manifestare, ea sterge faradelegea fiind insasi virtutea ce purifica..
imi place indeosebi forta cu care personajul stie sa rupa cu vechile conventii si curajul cu care, curat, o ia de la capat.

Linea

ma invaluie atmosfera acestui tablou ca o matase fina ale unei toamne coapte care imi umple sufletul de pregnante arome de amintiri. e poemul meu frumos de dragoste al zilei de azi..
multumesc Florentina

Linea

cu siguranta si influentata acum de evenimentele din tara, percep textul acesta ca pe un semn de avertizare adresat tuturor celor care au nevoie de un spatiu curat si respirabil.
nu pot inca sa ma leapad de un iz de amareala..
la buna recitire!

Linea

ma alatur sufleteste, cu nod in git, cu emotie si drag de cartea aceasta de poezie de dragoste, volumul e atat de frumos iesit de sub tipar(din motive stiute numai de noi doi, mi-e si asa, cel mai pe suflet dintre toate volumele de sonete tiparite sub semnatura ta), felicitari si multa sanatate iti dorim, adrian draga!

dana si dan andrei aldea

felicitari tuturor participantilor, alaturi cu bucurie celor evidentiati de catre juriu, consideratie pentru efort, nia, si toate cele bune organizatorilor,

Linea

un insemn si din partea mea, cu drag si bucurie si felicitari din tot sufletul!

linea

stii cum simt eu, dan? e frapant, pentru ca nu mi-as fi putut imagina o clipa ca o naratiune sa poata reusi, prin insusirile si capacitatea creativa a autorului, sa se condenseze in mintea mea, cititor, pana si in trei versuri ca ale unui haiku de exemplu.:) este cazul textului tau de astazi.
proza ta are capacitatea de a se aseza pana si intr-un spatiu minuscul, pastrandu-si insa nealterate valentele: aceeasi expresivitate si cursivitate a frazei, acelasi gust al reflectiei, deci nu vorbim doar de forma ci dimpotriva, intai de fond, aceleasi imagini delicate vizuale care intregesc tabloul interior al sufletului dispus la reflectie.
\"de unde si unde incepe si se termina alunecarea prin tubulatura calina a poemelor?\"..
indraznesc sa raspund: panglica trebuie ca e din matase si unii oameni stiu sa lege cu ea pana si aerul de sub aripa..

Linea

of, dorine..:)
o splendoare de carte e asta.. mi se amesteca acum prin fata ochilor albastrul de cerneala cu albul pamant de portelan al cuptorului, ca un abur viu, si asta ma strange la suflet..:)
voi participa de aici, in gand, sufleteste, alaturi de tine la lansare si, pe langa felicitarile mele, transmite intai de toate toata consideratia mea parintilor, iar celor mici cate un bobirnac din drag si o bomboana pe batz fiecaruia.:)
(stim noi de ce):)
apoi: luam legatura pe mess te rog, sa pot sa-ti las adresa pentru ca tin extrem de mult sa am cartea aceasta si nefiind in tzara, n-am cum s-o procur altfel decat prin posta, dorine.
prieteneste,

dana stefan

simt mai degraba o poveste de luat aminte pentru oameni mari aici.despre cum trebuie grijit un suflet de copil. imaginea imi evoca o viziune fabuloasa usor suprarealista, insa atat de intuitiva in ceea ce priveste universul copilului: din umbre jucause, figurine colorate imponderabile intr-un spatiu static, prea static pentru ce inseamna un univers al copiilor.. sub greutatea imaginatiei ce sta intr-un copil si cerul se lasa ingenunchiat..
si oamenii mari atunci, trebuie sa inteleaga ca acolo unde conventiile nu ne mai folosesc la nimic, singura solutie este stabilirea altor conventii ca sa ne intelegem, ce tin doar de spiritul curat si plin de sinceritate al copiilor.
instelez acest poem.
e poemul meu pictural de astazi.

Linea