Dana Stefan

chiar daca oradeanca prin adoptie nu pot sa trec pe langa aceste suave imagini ale copilariei, pentru ca un poem al copilariei e aici.
am calcat pas cu pas pe urmele acestui anotimp, copil fiind si pana astazi. podul peste cris cu alveolele trafouri, salciile verde crom, umbrele albastre ale strazii moscovei si castanilor, vulturul negru in vitraliul plumbuit de vremi, biserica cu luna cu altarul dantelat si aurit, cladirile ingramadite in sus, de pe republicii, in stil amestecat secession baroc, florile cazatoare de la ferestre si terasele albe si lumina aurie si portile in filigran purtatoare de umbre contrejour vor insemna aici anotimpurile pravalite peste locuitori in familii de culori potrivite fiecarei secvente pe care ne-o amintim si care, la randul ei, naste in intimitatea noastra reverberatii de sunete, prin insasi amintirile care ne compun.
fiecare dintre cei care au locuit si locuiesc acesasta urbe stie o poveste minune despre ea. fiecare poveste inseamna de fapt unul din elementele care ii compun imaginea, asa cum poemul tau incita imaginatia indemnand la confesiune prin adaugare de detalii la intreg.
si din acest moment, coboara spre campie muntele ce-aduce cu el vilvele, si zgrimintesii, oamenii lup si sburatorii. cu ei intram in mit si povesti din apuseni si oradea se aseaza astfel in tiparul cetatii cu cele cinci colturi, ca intr-un tipar al stelei care ii e si pecete.
pentru fluiditatea poemului, pentru poveste, pentru umbrele purtate si luminile aurii ce cad peste acest oras minune, las o stea.

Linea

o primavara ineditain pofida unei aparente tonalitati monocrome. culoarea vine din expresivitatile cuvantului care a dovedit ca aduna intr-un tot o diversitate nascuta din comunitate de spirit.
felicitari asadar tuturor alaturi de care am avut onoarea sa particip la acest exercitiu de exaltare in spirit poetic.

Linea

e multa bucurie, e foarte emotionant sa afli despre un asemenea dublu eveniment, asa cum e un sentiment foarte special in primul rand pentru cei care semneaza o carte tiparita. e un moment aparte pentru cei care stau alaturi de voi, indiferent ca, aproape, sau aflati la distante prea mari kilometrice.
asadar sunt alaturi de voi doi cu sufletul.
felicitari si sa fie intr-un ceas bun!

Linea

fac precizarea, ca definitiv sa nu mai existe confuzii: cei care colaboreaza in asemenea formula nu vad intregul decat cand e postat. nu-si stiu decat propria imagine, sunt concentrati doar pe ea, nu citesc poemele celorllalti decat aici pe fila, alaturi si aidoma celorlalti care se opresc aici sa citeasca.
asa ca tin sa imi exprim placerea de a parcurge un spatiu unde poemele marunte cat varful de ac imi sunt o incantare.
personal, disting poemul lui doru iconar, doru, sunt mandra de tine, uite ca munca, efortul tau in a-ti construi propriile spatii da de-acum roade.
sunt placut impresionata de poemele tuturor, sunt mici bijuterii.
bia, in conditiile de sanatate prin care ai trecut, ai din partea mea toata consideratia.

Linea

revin, elena, ca sa intelegi ca sunt oarecum solidara cu personajultau:tacerile sunt dincolo de cuvinte doar atunci cand dragostea e dumnezeiasca intre femeie si barbat. tacerile acestei femei sunt garantia dragostei ei fata de barbat. barbatul nu i-a priceput tacerea..
de aici amarul si frigul care a cuprins sufletul femeii..
asa am inteles eu poemul acesta. versurile stau dovadă. si adaugasem,\"daca personajul tau are asemenea sensibilitate in a percepe sunetele fine, trebuie sa aiba si puterea de a se reinventa, recompune, din propriile taceri..\"
adica, am incercat sa-i transmit acestei femei atat de speciala ca forta sta in ea si ca daca va fi nevoie, va renaste prin propriile-i forte. :)
o zi buna sa ai, elena

Linea

beti de-atata lumina alba,
sa vina colorate umbrele,
sa vina noaptea destainuitoarea,
sa ne incolaceasca,
sa ne ingramadeasca..
noi,
clătinați ca de-o amețitoare boare,
ne trezim că suntem ultimul vis pliat
al unui fluture, din mătăsoase puncte…

:) ma bucur sa te revad, amadriada

Linea

il percep ca pe o pictura in doua registre. el greco are picturi de genul acesta. primele doua versuri, o bordura de cer, din care coboara apoi un spatiu terestru.
parfumul e usor si diluat, il asociez cu portocala:)
aerul ma trimite la iubirile adolescentine, anotimp in care, prinsi de mina, fata ascunsa a lumii se lasa cunoscuta..
chiar daca aparent textul poate fi definit o secventialitate, un mic click, privelistea e ampla, pentru ca sentimentul iubirii e definit aici.

un semn pentru un poem de o factura si o tehnica a reprezentarii la modul curat, natural, fara ingatuari sau formule menite sa impresioneze artificial.

Linea

barbatul pe care il iubesc eu mi-a spus odata: eu nu cant pentru tine, de cate ori eu cant, eu cant la tine..
e cea mai frumoasa declaratie de dragoste, indraznesc sa spun, pentru ca barbatul meu e muzician si canta dumnezeieste..
cu incarcatura asta, poemul tau de iubire ma doare, e dureros, si, asa cum si monica spune mai sus atat de fin, ca sa-ti aperi tacerile, se intampla si sa lupti sa te cauti si sa te regasesti dincolo de cuvinte, pentru ca uite, atat de frumos spui si tu, tacerile trebuiesc cultivate, pentru ca iubirea desavarsita e dincolo de ele..
daca personajul tau are asemenea sensibilitate in a percepe sunetele fine, trebuie sa aiba si puterea de a-si reinventa, recompune propriile taceri..
cu placerea lecturii,

Linea

e intradevar o constructie inedita aici. ca o insiruire, un murmur, poemul e construit din fractiuni minuscule ce, de sine statatoare, sunt ele insele poeme delicate mici..:)
fermecator este modul in care aceste mici bijuterii se leaga in intreg..
poti apoi, daca insisti usor, tu, ca cititor, sa recompui imagini culegand de ici de colo sunete. se pot astfel naste pana si haiku-uri din astfel de cuvinte..
poemul tau de iubire ma obliga sa ies din spatiile reci in care haladuiesc de-o vreme,ca si cum, parca, n-as mai putea sa ies..
multumesc alexandru.

Linea

in poemele tale trebuie sa te muncesti ca sa gasesti cararea si in timp ce inaintezi, in urma ta cresc din nou ierburile cat sa nu te mai poti reintoarce. drumul duce doar inainte, indiferent daca stii sau nu sa te orientezi.
exista atatea semne care te pot ajuta sa nu te ratacesti si atatea intrataieri de drumuri incat esti obligat uneori sa te asezi ca sa rasufli. daca ar fi sa survolezi de sus suprafata pe care tii sa o explorezi dai de o nava cosmica.:)
depinde, cred, de puterea fiecaruia daca sa abandonezi calatoria sau sa o consideri imaginara doar ca sa iti fie mai usor putin (inventand pur si simplu spatiile nedescoperite)sau, ce e cel mai greu, sa inaintezi pas cu pas, ca intr/un labirint spiralat pana in centru..
eu nu te pot intoarce din drumul tau. nici nu am dreptul sa imi propun asta, drumul de aici e trasat de tine. eu pot doar sa ma folosesc de privire sa ajung sa vad privelistea din centrul unde e depusa substanta in fierberi..
pot doar sa imi doresc sa apuc sa citesc scris de tine un univers microscopic. un detaliu mic mic mic al acestui vast univers care e poezia ta, sa pot savura doua trei elemente dintr/o compozitie, poveste, zumzaiala, gand rostit sau nerostit, pata de culoare..
poate daca ai stare incerci si asa..:)
cu placerea lecturii,

Linea

imi trezesti amintiri si asta inseamna ca tare ma bucur sa te regasesc si sa te recitesc, textele tale sunt de/acum pajistile largi de odinioara al taramului batatorit dintr/o Tinerete fara Batranete cum n/a mai fost si nu va mai fi..

prieteneste,

Linea

e foarte mult cum spui aici.:)
sub amprenta unui sentiment, poti sa desfasori ca dintr/un ghem de ata foarte subtire, fiecare insemn pe care l/ai asezat in compozitia ta. apoi, fiecare dintre aceste elemente compozitionale, au simbolul care tot asa poate fi intors pe doua fete. e aici: patratul, simetria, golul si plinul, firul ariadnei, inima mar, Lumina, vietuitoarea care isi rontaie pana si propria/i blana, exista balantul dintre lumina si noapte, bine si rau, da si nu, copacul vietii ( verticala singurelor insemne scrise, chiar si daca atipice, scrise asa vertical, in alfabetul nostru )..
cuvantul insa e centrul de interes al paginii. el se vrea INCLUS in toata povestea asta. in el sta toata greutatea compiozitiei vietii.
vizuala aceasta e ca si un dar pus la vedere cu generozitate, ca fiecare sa ia din el ce ii lipseste. parte cu parte...

cu placerea lecturii,
Linea

e interesant experimentul tau si ma opresc cu atentie asupra lui, pentru ca e un alt punct de privire in ceea ce priveste tehnica de reprezentare. invat de la voi.
melodia e parte din intreg, finalul poemului o leaga de idee, vocea guturala te atrage subliminal spre spatiile libere dar nedefinite ( masura lunii in tot ce inseamna punctul fierbinte si raceala umbrelor ) ca sa ne impotmolim de iluzii, pentru ca dragostea poate deveni un sentiment atat de dureros incat nu mai ramane suflu sa/l poti descrie..
e straniu..e ciudat cat de multe incap intr/un Om..
de asta spun, poemul tau se muleaza perfect pe linia melodica. transmite..

cu placerea lecturii,

Linea

un poem intre doua spatii si notele lasate de domnul Iliescu puncteaza bine aici. un domestic, aparent al cotidianului insa in fond o profesiune de credinta si universul tacerii, unde liricul e libertate asumata de dincolo de hotar..
si da, ce m-a impresionat si pe mine este inepuizabila resursa a Femeii careia ii este suficient un singur click, o singura clipa cat sa-si pune esarfa (metaforic) si iar si iar sa se decoreze. se intampla asa atunci cand Femeia e inzestrata cu har: arta poetica, indiferent de gen.

Linea

e acceptabil sa se reformateze caseta lamâi de pe pagina de postare, pe orizontala de exemplu? ar lasa spatiul complet sub ea, pentru postari, fie doar de texte, fie imagini vizuale in format divers. in formula actuala, domnule herineanu, se formeaza un \"L\" si in cazul unor imagini orizontale, se pierde spatiul din stanga casetei.
aprecieri pentru efortul de imbunatatire a site-ului

Linea

evenimente in familia mea m/au adus in tara, emil. sunt la mama mea acasa si doamne bine e sa fii copil de mama..:)
din fericire, imi pot pastra si departe de tara libertatea mea de miscare.azi sunt aici, maine sunt dincolo, uite,a i vazut, indiferent ca e vorba de lumea asta sau de alte lumi..
departarile dupa care voi lacrima sunt dintre acelea, da, franturi de viata, amintiri ale unor lumi ce n/as dori veci ca sa apuna, pentru ca, indiferent unde te poarta viata pe lumea asta, sunt parti din tine care te compun, care iti sunt definitiv organice.. avem noroc noi, cei ce ne/am nascut asa. si feliile sunt, doamne, fine si multe ca si feliile de sub fusta ciupercii..:)

sa ne auzim cu bine,

Linea

textul acesta poate fi scris de/acum, inlocuind litera cî-cu-orice-fel-de-litera: cu dî, cu bî, cu zî. ramâne acelasi grav sens pe care îl dau cuvintele. otilia a spus cum nu se putea mai bine:
\"Cuvintele - cuie înțeapă ori pătrund adânc, rănesc. În urma lor: cicatrici în care ideile cristalizează, mișcarea critică colapsează...\"
aici cu considerație pentru amândoi,

Linea

a fost si textul meu preferat in concursul de proza.
ma bucur acum ca nu m/am inselat. factura acestui scris, expresivitatea lui, coerenta imaginii, culoarea, n/aveau cum fi decat amprenta ta.
mai presus de plasticitatea imaginilor e insa sensul. un real nascut dintr/un fabulos pe care, cititor, il recunosti datorita simtirii natiei, in cele mai fine fibre:branistea de peste deal, broboada cerului pe grumazul palid al inserării, cuptorul de lut, semnul sfintei cruci cu cuțitul pe pământul răstignit la umbra roților bătrâne, se aseaza vii mulandu/se pe suflet, de unde apoi imaginea divinitatii binecuvantand/ne, romani, prin nastere si renastere. imaginea dumnezeirii insamantand cerul cu semnite vii e o splendoare! e cosmogonia in care devenim si renastem, ca dovada a scanteii de divinitati mostenita.

din respect pentru cuvant, textul a fost, este si va fi la loc de cinste.
eu doar il insemn.
cu admiratie,

Linea

mi/ai luat/o inainte Petru, (te citesc chiar daca genul poeziei tale ma pune in imposibilitatea de a/ti lasa semn -epigrama de pilda), dar acum am tinut sa/ti spun: aici citesti si un ochi rade si unu plange, chiar daca ma incapatanez inca sa cred in natia asta..
cu consideratie,

Linea

Tu răscolești, translucid, dicționarul de simboluri al oglindirii tale, stârnind imaginea unui anume anotimp parcă încastrat tenace într-o spirală numai a ta, (pentru a multiplica memoria clipei?), pe care să o așezi apoi spre păstrare, iremediabil, în ființa ta..

Linea