Dana Stefan

si caii scapati printre cristale si melci...

eterna reintoarcere tot asa cum Luna isi arata sau isi ascunde coarnele. in cochilii se ascund tainele universale ale temporalitatii, a permanentei fiintei care strabate schimbarea. spirala evolutiei e legata aici de crugul campiilor, podoaba a strabunului venit pe pamant in chipul cerului si ale furtunilor binefacatoare.

trupul traitor pastreaza apoi in ritmuri lente, linistea..

Linea

te pot privi în voie sub cerul aprins de stele
hai să-mpletim cunună din doruri și răspântii
să înverzim pădurea din nou a iasomie

esti rostogol in vale si ma bucur..
chiar daca e vis, din munti rostogolit,e inca sansa a timpului ce vine, in dimineti suave,din licar de lumina. :)
mi-e bine sa te revad cum stiu ca esti, mariuco.
drag de tine,

Linea

aici timpul se masoara intre cald si ploi, uimirile simple mi-au ramas insa si stau la fel, incalcite, printre arborii cei mari, sunetele se insira aici in silabe spre lucrarea celuilalt, da, si cantecul se aude tot mai sus, si nu se va mai sfarsi, niciodata..
dar imi e bine si cum spui ca e acasa, florine
multumesc.

Linea

pe unde trebuie oare sa haladuiesti ca sa te intorci cu povesti pentru oameni mari?...cat de roz trebuie sa fie matasea cu care fiecare fetita si-a impodobit cozile si care e tatal de fata care sa nu admire fata lui?..
imi trezesti nostalgii acum, dara.. si amintiri, amintiri, amintiri..

Linea

Povestea nevăzută își macină de nebună pulberea în mojar,
amestecată printre lucrurile pământești cât să ne facă nouă praf gândurile.
Probabil numai așa crede ea că avem din ce presimți…
Noi spunem însă poetic: Suntem fața ascunsă a Lunii…

Azi însă de exemplu, până și Luna pare că e dintr-o culoare
din care s-au scuturat încet umbre scăpate din Luna de dincolo de ea.
În cercuri albe, tot mai largi, cuvintele înșirate pe ața ce-o îmbrobodesc, sunt ale unui pământean prea îndrăgostit.
Povestea lui o fredonează lălăit Iepurele Alb al Lunii, cocoțat acolo sus, în timp ce mestecă ierburile de vrajă în mojar, habar n-având de ce și pentru cine…
:)
Linea

aici e de fapt, la fel ca si dupa intalnirile de cenaclu din bucuresti sau din iasi, o cronica de cenaclu

am acordat o stea pentru ca aici e de fapt , la fel ca si dupa intalnirile de cenalcu in bucuresti sau iasi, participantii si-au lasat pe pagina impresiile dupa asemenea manifestari. oradea a reusit printr-o conjunctura sa adune in special membrii cei mai tineri ai site-ului agonia, lucru imbucurator, iar maiinile pe care eu le-am lasat aici ca ilustratie pentru textul lui florin sunt dovada vie a lumilor care s-au desfacut si aici, in capatul acesta de tara, punti de legatura a celor trei generatii care s-au adunat atunci. cei care au fost prezenti e adevarat, inteleg mai usor ce vrea sa spuna florin aici in poemul acesta.
pentru ca lupii singuratici apropiați îndeajuns de atâta liniște,pipăind forme șoptite,pentru asta au ales, pentru asta s-au intarit, nu pentru vesnicie, pentru ca omul ce nu tine la miracol pana dincolo de subtirimea scrisului, nu va mai cunoaste timpul. aceasta prabusire in sens e mai mult decat nimic, mai mult decat un capat de lume.
nimic tendentios nimic murdar pana aici.

Linea

multe din cate sunt se vad cu o privire mai adanca decat vederea. mai veche decat gandul. sub cer raman doar amintirile si bucuria de a fi fost si de a fi avut..

Linea

ioana, daca silisteanu a ajuns si de data asta pana la oradea aproape din prima daca nu socotim halta din ploiesti, ca si-a schimbat biletul acolo ca nu i-a placut cum era colorat pe dinauntru trenul, si a mai tinut minte la fix si cum sa ajunga pana la casa mea si sa-mi sune la usa, cu poporul lui de silisteni cu tot, cu siguranta miine vom fi la zahana, cum termin eu cu treburile. dar eu le socotesc asa, incat daca 19 seara am spus, ora 19 ramane. daca reusesti in sfarsit sa fii si tu acolo alaturi de noi si oricare din oradenii de aici, e foarte bine. daca ne vom trezi doar eu cu silisteanul, si-asa e bine. om bea o cafea, om fuma afara la zahana peste drum de hotelul dacia si taca taca si pana acolo si de-acolo inapoi acasa.:)
daca lui ii face placere sa ne vada pe noi, oradeni, eu ca si gazda nu mai am nimic de adaugat.

Linea

cred ca notele tale de calatorie ar putea fi incadrate mai degraba la proza decat la poezie, george. e savuros textul tau..
astept deci episodul legat de catedrala din praga. :)
am vazut-o si imi doresc s-o revad in nuantele de griuri ale goticului, prin ochii tai.

Linea

atunci sa-ti mearga poezia din gura in gura.
pana la urechile lor.
pana in suflet.
asta iti doresc.

Linea

1(unu) este o cifră ce însumează în ea cât e de dincolo și până la ea, tot ce se întâmplă de la minus, până la 1(unu), cifra unu conține toată energia acumulată, toată experiența de viață de la ea și până la ea.
De la 1(unu) până la 1(unu) înseamnă TOT.
Nu am enumerat ci am definit, am cuprins.
Copiind proporțiile trupești ale iubitei , un arhitect a construit un templu.
O asemenea construcție nu e supra-punere, ci e exprimarea însăși a naturii lucrurilor, de vreme ce numerele și raportul numerelor nu țin de accidental, și-atunci construcția poate însemna o alta lume decât a palpabilului, construim o lume a senzorialului, a ideilor și da, poți și să cuprinzi în brațe o idee, pentru că ideile plutesc IN ETER nu în aer.
Insa numărând degetele celor două mâini, înveți că fiecare deget are câte un însemn numeric, dar dacă te întorci și numeri în celălalt sens, descoperi că ai mai multe degete, și ei bine, nici asta nu e periculos, nu devii neom din atâta, șase degete se vor împleti atunci cu cinci, pentru că dacă gândești cumva pictural, două mâini legate înseamnă necuprinsul, și cifrele pot însemna atunci cât iubirea de la un capat la altul între 6(șase) și 5(cinci)!
Să ne uităm la 11(unsprezece) așadar și să fim siguri ca suntem unu lângă unu..
Las un insemn de apreciere pentru acest unu.

Linea

imi acorzi toate motivele sa ma uit azi la van gogh, pentru prima data altfel decat am facut-o pana acum, si asta in primul rand datorita (in)semnelor pe care, indraznesc sa iti spun, de data aceasta numai eu stiu sa le descalcesc in fila ta: o delicata fraza - imagine vizuala ce decoreaza insasi pictura superbului indragostit, conferindu-i nuanta tocmai potrivita cu anotimpul pe care il incercam acum.
iti multumesc Ligia. Dan iti va raspunde si el cu siguranta.
cu simpatie,

Linea

In Capela Sixtina, degetul omului se apropie de degetul lui Dumnezeu la miliardime distanta dar fara sa-l poata atinge vreodata. A se intampla cere timp, chiar si in fractiuni imposibil de definit vrodata..
Exista un continuum spatiu timp inseparabil, singularitatea, momentul zero in care afectul, poezia si visul adica, pot insa sa se apropie timid de infinit, fara a-l putea atinge vreodata. coborarea in universul mic este simultana atunci, cu urcarea, suirea spre marele infinit spatial, si deci, apropierea de infinitul temporal. Privirea Omului asupra lumii, a naturii, pentru ca asa se cheama tot ce il inconjoara si tot ce este el insusi, devine astfel microfragmente de timp, cum am intalnit eu in acest poem.
las un semn...

linea

O rog pe Dana să posteze acest com, eu nefiind membru al acestui site.
Frate Siliștene, aș face într-un fel așa, ca ziua mea să fie zilnic - daca asta ne-ar da zilnic câte un poem atât de frumos ca acesta :-)
Mulțumesc frumos atât ție cît și tuturor celor care și-au adăugat felicitările aici.
În rest...mă întrebi pe cine MAI iubesc? știi foarte bine pe cine! Și cred că sunt mai statornic decât unii poeți aici de față, vreau să spun că iubesc o femeie mai mult de o săptamână :-)
Aud că te-au primit la academie, dă-mi voie să te felicit cu ocazia asta. Chiar dacă ești academician, tot sperăm să mai publici poeme frumoase asa cum ne-ai obișnuit!
Cu drag,
Dan

ai fost facut ca sa-ti strigi pasarile. ele populeaza unificator spatiul tau dintre cer si pamant, domnule silisteanu, sunt purtatoarele tale de semne si bune-vestiri, canta si planeaza in nelimitare.da, aerul devine intr-o zi mai go, decat desertul, cheama-ti pasarile ca sa-ti mâne din aripi poporul si sa-l puna sa impadureasca.
nu oricine te-a facut pe tine, de asta esti tu facut!

Linea

linia e o marca destinala, exista probabil un rost al fiecarei abatere , care, lasa sa se desfasoare liber o portiune importanta a ductului ei. asumarea identitatii va lua atunci calea creativitatii si nicidecum a unei triviale competitii. nu exista lume fara loc, pentru ca exista o lume a spiritului invocata mereu, colectie de stari si sentimente contingente al carei valoare e data de insasi lumea noastra interioara ce sta in contrast cu lumea. tu atingi legaturile cartii rare, cusaturile tapiseriilor vechi, relieful icoanei, oglinda faramitata, asezandu-te egal intre cuvantul ta si cuvant, si ambele limite inseamna la tine invariabil: dragoste. aceasta e mijlocul de care dispui tu ca de o cartografie amanuntita liniara asupra celor nevazute. lumea vazuta asa de tine, si prin tine de noi, e lumea insasi in toata amplitudinea ei suma armonica a tuturor vazutelor si nevazutelor: numitor comun in multiplu de doi.
tablouri suprapuse despre o filosofie a iubirii.

Linea

aceasta este pagina unde te lasi stapanita de Rosu in toata splendoarea lui. verdele complementar nu face decat sa-mi intareasca spusele. el puncteaza acolo unde rosul s-ar vrea ostoit din prea multa substanta. m-am trezit apoi ca as pofti sa alatur fiecarei secvente cate o definitie pornind de la asocierile de culoare pe care le-am intrezarit in text si-am intors si-am rasucit feliile si mi-a iesit pe langa fiecare, tot ROSU.
e profesiune de credinta aici, e-un crez, e-un manifest al femeii. ceea ce primeste intiparirea cuvantului ei, este partea cea mai de varf a sufletului rational, insa in ce e scris acum aici este aproape ultima parte a puterii sufletesti ale unei femei. rosul este deci din nou cel ce se aseaza in minte folosindu-se de intelegere ca de o materie, povesteste prin ea despre Sine intii tie si prin tine, noua.
o delectare sa te recitesc, alina.

pasiunile sunt sadite in om si atata timp cat nu incalci nici viata, nicinu iei ce nu e al tau, nici nu te cateri pe spatele unor slabiciuni ale altora, sentimentele raman curate. adevarata lume, exprimata metaforic, prin sarut va fi ascunsa atunci sub lumea faptelor si evenimentelor prozaice. masura devine insasi unitatea ta ca om, pereche al celuilalt, ca termen de raportare la sine al omului, iar faptele si evenimentele devin notiuni abstracte in fata unui sarut.
te ancorezi intr-un sarut..
sa ma saruti cu sarutarile gurii tale..
brancusi a fost inca unul care a adunat apele in miezul materiei cioplite in piatra..
sa scrii in 17 silabe despre piatra, si sa mai poti si descoperi marunte concretiuni de calcar moale in miezul ei, e tot ce poate fi mai bun pentru un lector.
acesta este poemul sarutului batut in piatra, eu am citit si ii acord un semn.

Linea

La multi ani!, sanatate si imbogatire in suflet celor trei sarbatoriti, cu pretuire pentru epigrama si epigramisti.
Dan Norea, cu admiratie.

Linea