Dana Stanescu

un decor intim si fin creionat

mi-a placut atmosfera si poezie, nu am ce comenta mai mult doarece vorbeste de la sine

:)) adica omul, (scuze, Serban Georgescu) pune si el 3 intrebari la textul de la aniversarea Nichitei si eu sa imi fac nu stiu ce ganduri ca cine stie ce o fi facut, cu parul in capul cui o fi dat, nu stiu cate texte in raspar o fi criticat...

Maria, Maria, mai bine imi scriai o poezie (nu de alta dar mi s-a zburlit parul pe mine cand ai zis de Marino si nea Balota, cat am tocit eu la niste ... nu mai spun ce....)

Draga Maria,

Recunosc, mi-a fost destul de greu sa citesc textul, am oftat cand am vazut cat e de lung, si inca nu imi dau seama care e motivul acestei false dispute. traim intr-o lume a vitezei, intr-o lume in care trebuie sa ne impartim intre atatea si sa punem deoparte timp si pentru frumos.

eu sunt omul esentei, omul ideei, poate pentru ca sunt un spirit sintetic si nu analitic, asa ca mai tarziu, cand prind un pic de timp liber am sa mai citesc o data. pentru ca mi-e mie drag de tine...

am invatat o limba straina deoarece am vrut sa citesc cat mai mult in original, am facut filologia pentru ca am vrut sa patrund dincolo de carti, visam sa ma fac critic literar. din momentul in care m-am apucat de scris, am aruncat pe geam si cartile de estetica si pe cele de critica...

Te risipesti , Maria, si ma intreb de ce... Asculta ce spune Linea, agonia nu-i decat un atelier, un site, unde o mana de oameni sensibili incearca sa stabileasca o punte de comunicare cu ei, intre ei... unii chiar asteapta confirmari, si asta ma amuza uneori. va ramane unul din noi in istoria literaturii? ma indoiesc...unii vom scoate carti, chiar si zeci de volume, doar ca literatura are propria vointa si atunci cand e timpul, mai naste un scriitor, il poseda fara ca el sa aiba drept la replica...

aici pe agonia e un curent care si pe mine ma enerveaza uneori, scriem false texte poetice care uneori nu spun mai nimic, cuvinte frumusele care suna dragut, sau dimpotriva texte stridente care, iar, nu spun nimic. si exclamam, ah cata sensibilitate, si cine are curajul sa se puna de-a curmezisul si sa isi exprime parerea, e taxat ca insensibil

sa definim poezia? au incercat altii de sute de ani :))

POEZIA ESTE

oh, ma deranjeaza ideea ca \'Proza merge si poezia danseaza...\' Doamne , Maria, mai e nevoie sa spun cat de greu se scrie un roman sau chiar o nuvela , cata maiestrie sa creezi o lume? eu uneori spun ca e atat de usor sa scrii o poezie, muult mai usor, as putea scrie pe banda, in fiecare zi, despre ce , oricum, in cate stiluri as vrea, de aceea urasc parsivenia materialului cu care lucram, uneori sunt chiar si \'retete\'...

am citit romane in care fiecare cuvintel e poezie, de aceea iubesc atat de mult suprarealistii, ce universuri am intalnit...

lucrurile sunt asa cum vrei sa le privesti. ori simple ori foarte complicate.

cred ca am batut un pic campii din simplul motiv ca nu mi-a fost clar motivul acestei dispute, amandoi aveti dreptate in multe, iar daca totul se rezuma la texte de pe acest site, atunci mi se pare un pic de pierdere de timp.

nu te mai risipi, Maria...

in josul fiecarei paginii :)

uimita si bucuroasa si iar uimita, ca te-ai oprit aici si ca ai aflat unde e nodul acestei poezii , si nu numai...

multumesc

mai, Vladimir, mai, imi place imaginea asta:

aproape fiecare femeie a jinduit la mai mult
toate strâng între coaste o amintire
pe care nu o împărtășesc niciodată fiicelor
atunci când le piaptănă privirea în gol cu patima
lepădării de viață

desi nu cred ca ne lepadam de viata cu patima, ci dureros de incet ...

\'aproape hipnotic ne urcăm în primul tramvai
sperând că nu ne vom lovi de încă o mare iubire
ce ne va răsturna de pe șinele timpului\'

prima data citisem \'sparand ca DA ne vom lovi de o alta iubire ce ne va rasturna de pe sinele timpului\' deh, eu tot aia optimista, pentru ca nu asta ne dorim? nu dupa asta jinduim?


hmm robinetul ala...

femeile isi pierd lumina din priviri, barbatii invata sa fuga

un text care m-a impresionat prin imaginea delicata a talpilor goale, si a mamei si a tatalui care sunt si ai mei

Cami, tu stii mereu sa ma citesti...

tu stii ca poezia de dragoste este de fapt povestea de dragoste a fiecarui cititor in parte

imi e tare draga steluta asta

iti urmaresc de mult jurnalul. de la inceput mi-a venit in minte Saki si ale lui lighioane si supralighioane... bine, in stilul lui total diferit de insemnarile tale...

imi plac gandurile tale de azi, in acea camaruta

tu esti intotdeauna binevenita pe la mine, azi am vrut sa iti las comment la ultima poezie dar nu uit ...

Ela, cand m-am apucat eu de joaca asta de-a scrisul nu am stiut ce o sa iasa... si tot scriind textuele si poezii aparent far alegatura, mi-am dat seama ca tot ce scriu se intampla pe strazile unui oras imaginar, cu personaje reale si fantastice si cu obsesia fugii... asta e una din serii

mai am seria de Poeme mici, Povesti (bucatele de proza) , povestile cu Suki ... si cam atat deocamdata...

uite acum stii mai multe despre mine :)

iti multumesc

poeziile mele sunt de obicei destul de simple, am o serie pe care o numesc \'Poeme mici\', nu ascund mari enigme, nu folosesc simboluri complicate...
era chiar tarziu cand am scris aceasta poezie, tarziu in noapte... iubirea mea e la inceput si nu va pieri ca un fluture, rezista de atata timp si ne face pe amandoi puternici... e complicat si poate as rupe din farmec spunand mai multe ...

dar ma bucur ca te-ai oprit si ai lasat un gand

cu drag

Simti foarte bine femeia din mine... cea in cautarea armoniei si linistii, protectoare cu iubirea mea... cu visele si cele ce vor veni...

multumesc de trecere si asa cuvinte frumoase

eu am citit cartile lui Ann Rice, ma rog, am intepenit momentam la volumul 3 dar o s ale citesc pe toate 12, dar nu imi dau seama daca tu ai pus aici un fragment din carte sau sunt gandurile tale

ce ma bucura steluta, chiar am crezut ca micul meu poem va trece neobservat , si bucuria mea e si mai mare pentru ca tu Ioana te-ai oprit o clipa pe strazile Orasului meu. Orasul asta are o poveste care se scrie cu fire invisibile.

Vladimir, eu vad multe, mult mai multe decat crezi tu :) imi plac rotirile, precum acelea ale unui aparat de filmat...

aceeasi poezie puternica , dura chiar
ma face sa ma revolt si ma imblanzeste in acelsi timp, ma face sa musc din pamantul cu gust de litere

de aceea ti-am lasat semn... si ma bucur ca ai trecut si pe la mine...

mai, Sache, mai, la curtea regelui Mascariciul e personaj obligatoriu si cu importanta vitala... hi hi hi

ascunse poate in labirintul tristetii
in buzunarele cu leacuri
sau in adancimea prapastiei
sau in trupuri straine

azi nu mai esti alb/negru, azi esti foc...

mi-a placut asta:

acum când labirintul tristeții mele se măsoară în dragoste
îmbrăcat în vânzător de leacuri
te voi vizita rostind adevărul
fără să-mi încurc buzele în cuvinte

si asta : inima mi se face vale în care urlă lupii

nu prea imi plac dragonii, dar incep sa ma familiarizez cu simbolistica ta

interesante imagini si delicate ca si caligrafia orientala, un desen in alb si negru...cu o singura pata rosie
o
t
r
a
v
i
t
a