Poezie
Ana zidului pleaca la plimbare
1 min lectură·
Mediu
Odata aveam sani rotunzi si picioare subtiri
si parul lung pana la sold
te ascundeam in noapte
in neagra matase
a pletelor mele.
Tot atunci aveam si inima si ochi
deosebeam atat de usor
apa vie de izvorul mortii
acum pietre grele
imi poarta si strigatul
si rasetul
Cateodata mi se face dor
printre oameni sa umblu
trupul sa paraseasca zidul
pamantul sa-mi atinga calcaiul
Si atunci ma scutur de lanturi
de praf si de uitare
pasesc alaturi de voi
pasesc inca o data
pe trotuare
prin cafenele si piete
va ating si va simt
caldura si viata
va vad goi cum nici nu stiti
va vad neascunsele fete
Căci eu sunt Ana a zidului
si timpul nu imi sta in cale!
053990
0