dana dascalu

În palmele mele sunt lacrimi Adunate de la câțiva zei Împart sufletul în două, Apoi fur sau cer oglinzi legănate de albastru Păcălesc zâmbetul care aleargă spre lumină Ajung să strig

Am rezemat trupul soarelui în cascade decente Am pierdut viscolele din fiecare iubire Am refuzat strofele răstălmăcite de acelaș gând În puterea nopții aș fii strigat Alintul zilei m-a invitat

Cu palmele goale adun dimineți pline de floarea soarelui Mă arde trupul tău învelit în cenușa timpului Urc încă o treaptă dar cad în dezmăț în singura clipă cerută Descopăr că am trăit în alte

Mă întorc la picioarele lumii Cresc floarea și văd că deja Mă chinuie foamea de umbre Dar fur un mister dintr-o stea Mă vând în ispitele toamnei Alunec și cad în deșert Mă doare iubirea ce

Peste cer a căzut un cuvânt și o noapte Doar povestea cu zâne a vegheat mica carte Peste timp a căzut o lumină pribeagă Născociri ce n-au chef să devină baladă Va mai trece un timp, va mai

Te rog să taci Așa cum tace timpul În vremea de-nceput Să nu-mi citești cuvântul Te rog să plângi Precum o ploaie cade Când nopțile cerșesc Sărutul din balade. Și ia-mă drept femeia Ce

M-am descoperit în sinea lucrurilor În tăcerea cumpărată de iubire În liniștea ce aduce după ea valuri Sau poate în moștenirea cuvântului albastru M-am descoperit în secolul

Cvartetul alb cu patru uși Divină simfonie a cronicii de pluș Renunță cam tăcut La timpul ce adună Fragmente de solfegii De inimă nebună Și traversează visul Precum n-ar vrea să facă În

Pentru că totuși te iubesc Pentru că vrei să-ți mulțumesc Pentru că vechiul are gri Pentru că uiți mereu să vii Pentru că viața a uitat Pentru că visul m-a curtat Pentru că toate cad în

Nu știu ce zic, nu știu ce fac Dar presupun că încă tac În foșnetul rămas pe filă Eu regăsesc aceeași milă Pierdut e dorul pe pământ Nu știu ce zic, dar zic că plâng Și, ca într-un vis

În visul mult prea răbdător Þi-aș spune vorbe care dor Dar te găsesc iar undeva Sub lacrima ce va cădea Când un capriciu rău atinge Tot universul parcă ninge Spre curcubeul timorat Doar o

A existat un timp departe de legendele compromisului care, într-o ciudată dispariție legăna idei virtuale. În palma mea curgea depresia vremii dintr-un anotimp într-altul Mă sufocam de-atâta

Am uitat să adorm Pe brațele tale Prea târziu sau prea devreme Am negat ironia sorții La sfârșitul zilei Mi-am descompus sufletul În prima pagină scrisă Dar luceferii voiau să spună Că

Aș fi vrut să depind de tine Sau macar de lumea ta Care se leagănă și acum Între adevăr și mister Departe de tine n-am acceptat nimic Pentru că tot începea cu tine Cu lumea ta sau cu numele