Proză
Orașul Părăsit
2 min lectură·
Mediu
Se aud pași.Cînd aproape, aici lânga mine, cînd îndepărtați, pierduți. Un soare de vară tîrzie, prăfuită. Un soare aspru și tăcut.
În Orașul Părăsit nu a trăit cu adevărat niciodată, nimeni. Doar figuri de ceară, umbre înspăimîntătoare care străbăteau în lungi convoaie, fără de sfîrșit, străzile orașului. Uneori îmi amintesc de locul acela, din ce în ce mai rar.
Am trăit cîndva în Orașul Părăsit, mi-a fost dat să văd acele figuri de ceară înspăimîntătoare cărora nu li se auzeau decît pașii sacadați, niciodată grăbiți. Am fost chiar eu una din acele figuri lipsite de viață. Totul era dureros acolo.
În diminețile de acum, teama e ceva aproape uitat, ceva foarte îndepărtat de mine. A trebuit să treacă vreme îndelungată pentru ca sa pot uita frigul și disperarea, durerea și moartea, singurătatea, dezolarea, dezgustul, frica și ura.
Orașul Părăsit există încă, fantomatic și gol, nu a fost distrus și oricînd pot, fără voia mea, să mă reîntorc, să mă văd iar înconjurată, ca într-o capcană, fără de scăpare, de figurile de ceară, hidoasele figuri de ceară. Ura și deznădejdea nu au dispărut cu totul, ele mă pot transforma și aduce înapoi la locul acela de unde am plecat odată demult.
De la fereastra mea, de aici de sus, oamenii se văd mici și aproape urîți. Mulțimile de oameni ca o ascunzătoare perfectă. Temeri, orgolii rănite.O tăcere adîncă.
Și cine știe?
Și cine cunoaște?
Dar poate era altfel. În Orașul Părăsit exista o casă, o grădină cu trandafiri, liliac, hortensii și regina- nopții. O stradă cu oameni plictisitori, oameni de treabă cu principii și tabieturi, oameni de o moralitate înfricoșătoare, ei au trăit și au murit fără a ieși vreodată din orașul lor. N-au fost fericiți pentru că \"nu știau ce înseamnă cuvîntul acesta\"(după spusele singurului poet din oraș). Plecarea mea i-a făcut pierduți pentru totdeauna iar dacă uneori figurile lor îmi revin în minte e doar o întîmplare, nu poți uita cu desăvîrșire totul oricît ai încerca.
Departe de locul acela, am încercat să-l recompun aici pentru că el a existat pentru mine cîndva și pentru că îndepărtîndu-te, chiar dacă nu poți uita totul, ierți totul.
034555
0

Cititind acest text am gasit ca a fost scris atat de calm incat zgomotul pasilor se intinde intr-o stereofonie blanda. De fapt, textul incepe cu ideea unei nelinisti ca apoi sa revina tacut, calm; sugerand astfel ideea de liniste interioara. Mai mult, parerea mea este ca acel oras se afla doar in suflet si in minte iar locuitorii sai sunt dati de temeri, de emotii interioare ... de ganduri.
Ce am obervat altfel este ideea figurilor de ceara, care dupa parerea mea nu pot rezista la lumina soarelui - se pierd cu trecerea timpului chiar daca trec intr-un sir infinit: zi-noapte.
Casa si gradina cu flori imi dau sentimentul de bine, de uitare a negativismului si aduc o aroma superba - poate si din cauza reginei-noptii care imi sugereaza ideea de vizual!
Mi-a placut foarte mult, in special pentru ca e foarte calm.
Marius