Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lei îmblânziți

1 min lectură·
Mediu
leii sunt tăcuți pentru că eu îi iubesc
le țin inimile în palma mea stîngă
când trec printre ei
palisandrii se apleacă spre mare
coama lor se ondulează între degetele mele
leii nu mor niciodată
stau îmblânziți în somnul meu
așteptând
leii aceștia
tandri și blînzi
cu spinări aurind înserarea
fibulă tristeții
leii aceștia suavi
adormind la umbra gleznei mele
nemișcați privind spre bărbatul cel tînăr
0175.385
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
66
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Banu. “Lei îmblânziți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/196815/lei-imblanziti

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alin-pavelAPAlin Pavel
Mi-e puțin frică să mă adresez unei îmblânzitoare de lei, dar cred că ai un typo: \"leii aceștia tandrii\". Dacă greșesc biciuiește-mă!
Impresionează în poezia ta combinația forță-fragilitate. Mă opresc aici pentru că aud un șuierat ciudat.
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
mi-a placut mult \"leii aceștia
tandri și blînzi
cu spinări aurind înserarea
fibulă tristeții\", dar si \"leii aceștia suavi
adormind la umbra gleznei mele\"

0
@dana-banuDBDana Banu
Alin Adal, \"îmblânzitoarea\" îți mulțumește pentru lectură și comentariu,
Dane, mă bucură trecerea ta, te mai aștept, îți mulțumesc și ție

am scos i-ul, l-am îmblânzit de l-am omorât cu totul(noroc cu ochii cei atenți)
0
@alina-maria-ivanAIAlina Maria Ivan
Dana,

leii sufletului sunt greu de îmblânzit. Mi-a plăcut forța imaginilor care apar din cuvinte simple. Nu mi-a sunat bine acolo \"ondulează\", dar e doar o părere. E ok, dacă așa ai simțit textul, pe mine m-a scos un pic din atmosferă. Frumos...

Prietenesc,
Alina
0
@dana-banuDBDana Banu
Alina, coama lor chiar se ondula între degetele mele, forța s-ar putea, e drept, să vină doar din partea leilor care populează în exces spațiul mic al textului dar mă opresc aici înainte de a-mi desființa singură poezeaua,
mulțumesc pentru lectură și trecere,
0
@daniela-sonticaDaniela Șontică
cred ca totusi lupii sunt mai interesanti decat leii. in plus, daca sunt imblanziti, nu mai au nici un farmec. imagineaza-ti lupii de stepa, lupii marilor, lupii singuratici si mai ales, lupii albi. Cum ar curge nisipul scaparator din ochiul lor verde, neaparat verde, prin aorta, apoi prin vena cava de la apus, pentru a muri niciodata indeajuns langa femur.
0
@dana-banuDBDana Banu
inițial mă gândisem la groapa cu lei și la numele meu dar m-am pierdut după primele versuri:) menajeria rămâne deschisă, îți mulțumesc de trecere și comentariu, te mai aștept,
0
@ramona-ungureanuRURamona Ungureanu
o poezie fuarte slaba, dupa umila mea parere. si nu mai am ce zice.
0
@dana-banuDBDana Banu
în parte îți dau dreptate, are însă câteva imagini care o scot din \"slăbiciune\" și o duc înspre mediocritate, eh, zile și zile, poezii și poezii
salut,
0
@traian-rotarescuTRTraian Rotărescu
Desi sunt niste lei mai degraba ornamentali, cu coame bogate si pufoase, buni de adormit cu ei in brate( mai bine zis nu cu ei, ci cu imaginea DESPRE ei, asa cum ne-o infatisezi tu)...\"fibula tristetii\"..aici m-am gandit la bijuterii etrusce.
0
@dana-banuDBDana Banu
pe căldura asta moleșitoare, orice poezie se topește, adoarme, asta(hmhm) ca să găsesc o motivație cât de cât, leilor mei de pluș; bijuterie etruscă... asta îmi sună biine, tare bine, foarte bine, poate scriu mai pe seara, mai pe răcoare, ceva despre ea,
mulțumesc, mai treci pe aici, se pare că îmi dai idei:)
0
@iulia-pomagaIPIulia Pomagă
Un poem foarte bun; mi-a placut mult.
\"leii sunt tăcuți pentru că eu îi iubesc\"
0
@dana-banuDBDana Banu
bine ar fi pentru mine dacă aș crede și eu la fel, Iulia, dar trebuie să recunosc, în ultima vreme am tot mai puțină bunăvoință față de textele mele, eh, comu tău de ieri îl pun astăzi în buzunar și îmi ridic \"din brăcinari\" puțin moralul,
salut
0
@laura-soltuzuLaura Șoltuzu
Frumos poem. Ai poeme f bune Dana. Văd că leii tăi te ajută.
Un Laur Alb de la mine.
0
@dana-banuDBDana Banu
deja sunt cu moralul pe linia de plutire, pun laurul de astăzi lângă celălat, ferice de mine, mulțam:)
0
@marcos-deleiMDMarcos Delei
Leul, simbol al puterii și forței recunoscute sunt îmblânziți de un farmec, cel al femeii, ondulându-se astfel pe temperamentul ei, devenind un element pasiv și tandru.
Cu respect, M.B.
0
@dana-banuDBDana Banu
încă un comentariu pe care mi-l trimiți spre un text vechi astăzi, nu pot decât să spun decât

mulțumesc, Mihail Bârsan, că ai trecut prin pagina mea, astăzi, 28 iulie 2007,

o seară bună,
0