ce spun copacii într-o zi ploioasă de luni

e prea daco-getic inceputul sau ma rog chestia cu secatul fantanilor cu datul foc padurilor aduce a pasoptism ca sa zic asa si sa nu zic altfel posibil sa fie cliseu iar aia cu vine un om de ghinda la drum de inserat seamana un pic cu ghicitul in cafea :)

ai dreptate, am tăiat pașoptismele

ghicitul în cafea rămâne, îmi place


salve, mulțumesc pentru ochiul bun și semnul de ajutor



dana

s-a dus și omul de ghindă...atât, nimic mai mult de tăiat în acest text de acum

și spun, cu ciudă, dar spun încă o dată, aveai dreptate

ave, moga, decapitații te salută!

poema e frumoasa ce sa spun era iritant ca sa spun asa inceputul nu se lega cu starea de ploaie intr-o zi de luni sau cu ce spun copacii intr-o zi ploioasa de luni :)

pașoptistele versuri ale strofei pe care tocmai am șters-o cu radiera le-am scris aseară, restul poeziei acum de dimineață


încă o dată îți mulțumesc, mi-a folosit semnul tău



să ne citim cu bine

Cele patru strofe amintesc de trecerea timpului. Un ritm, în care sunt așezate patru fotografii, la plural, ca să fim și noi acolo, care putem, și care vrem. Aparentul pesimism „nu mai creștem / de-acum doar descreștem”, „iarba înaltă și crudă va acoperi / toate cuvintele noastre” (firele ierbii sunt tot cuvinte, ale unei alte primăveri) este de fapt optimism. Știi mai bine (și deseori) să faci pasul următor (și mai ales spre ce să-l faci), dacă evaluezi și porțiunea sumbră a adevărului, eludată mereu. Și interpretată aici de niște copaci „într-o zi ploioasă de luni / copacii au vorbit / precum crucile fără nume / din cimitirele mult prea vechi”. Mi-a plăcut poezia de la început până la sfârșit. Numai bine, din partea mea.

mă bucur să găsesc un cititor atât de atent al versurilor mele de aici


pentru mine acest text e un exercițiu de esențializare, m-am tot desfășurat pe spații largi în ultimele texte, simțeam nevoia unei reveniri(măcar preț de o poezie) la simplitate și la concentrare


mulțumesc pentru comentariu


dana banu

o poezie care are un sunet aparent clasic,dar \"murmurul\" e sincer,verlainien...
poeta cauta un spatiu epurat,aerian,un fel de alean ,o \"pauza\" în asteptarea perpetua a \"cuvântului\"ce exprima adevarul...
amestec \"muzical\" de trairi gratioase
probabil în acest cod \"special\" poeta se simte mai bine servita de \"cuvinte\"(în acest poem în orice caz!)

sunt onorată de trecerea dumneavoastră printre aceste cuvinte

e aici poezia simplă a unei zile de luni cu ploaie, și da, aveți dreptate, într-un fel, acum pe moment, recitind-o mi-am adus și eu aminte de Verlaine:

\"O, blândul zvon de ploaie
Pe-asfalt și-acoperiș!
Urâtul-când te-nmoaie
O, cântecul de ploaie!\"

încă o dată vă mulțumesc pentru semnul de lectură

cu respect,

dana banu

Simtim oarecum de când lumea? aceleasi trairi care ne\"spala\" de spleenul existential
ploaie si lacrimi,rain and tears...n\'est-ce pas?

cu siguranță, doamnă Angela Nache-Mamier, cu siguranță așa este...

și până la urmă ce poate fi mai de dorit pentru un autor decât să afle că, iată, sunt cititori care chiar rezonează la cuvintele sale

vă mulțumesc pentru eleganta revenire

ți-am spus vreodată că îmi place cum scrii?
e una dintre poeziile tale sensibil de reușite.mai ales aceată formă finală.
se conturează un stil la tine și e bine.

servus.

ok

mă bucur că ți-a plăcut,

țin minte că mi-ai mai spus o dată(cu mult timp în urmă, nu pe agonia:)) că îți place cum scriu


ne mai citim

servus

mie mi-a plăcut nebunește - nu mă prea innebunesc eu cu una cu două! - în \"topica\" asta:

\"*
în vitrina zilei ceasuri
pe umărul meu o lumină
prin fereastra deschisă orașul

el acoperă pereții
cu semne ciudate mă îmblânzește

**
într-o zi ploioasă de luni
copacii au vorbit
precum crucile fără nume
din cimitirele vechi

***
un punct desenat pe tocul ușii
să nu uit
nu mai creștem
de-acum doar descreștem

****
iarba înaltă și crudă va acoperi
cuvintele noastre
sau
cine să mai știe
poate vor înflori peste ele
fără vreun sens
cireșii\"

cer scuze că am scos două sintagme din poemul tău original (le descoperi tu!) și că am dat buzna cu buldozerul într-o galerie de bijuterii (patru la număr,iar cu încadrarea bijuteristică cinci să spunem!).

poezia asta a ta are volum și cursivitate.
probabil de aici vine și chemarea, ori apetența pentru a fii tu citită.
cine știe?!

îi place danei banu și varianta aceasta pe care i-ai lăsat-o aici, mmm, chiar mustăcește ușor îmbufnată că n-a scris-o ea

da\' las\' că într-o zi voi ajunge eu să-mi scriu textele într-o ultima și definitiva formă care să placă tuturor, până atunci mai este(nevoie de mult exercițiu, inspirație și mai ales lecturi)


mulțumesc frumos, tare-mi place când mă lauzi, așa să știi, parcă umblu prin casă mai cu nasul pe sus


o seară bună


dana

În cele din urmă \"iarba înaltă și crudă va acoperi/toate cuvintele noastre\" în această lume în care au înnebunit toți, până și cireșii se hazardează lipsiți parcă de sens, de anotimp, de mersul timpului, luminii, orașului, iar tu ai vrea să fii cu/minte...(parafrazând, știi tu...)

Versurile din final \"într-o zi ploioasă de luni/copacii au vorbit/precum crucile fără nume/din cimitirele mult prea vechi\" mi-au amintit indirect nostalgic de piesa folk de-altădată a Tatianei Stepa \"nu știe iarna să se îndure/de noi copaciï fără pădure\" și m-am gândit (dar poate deja acest lucru a mai fost și de alții gândit) că ar fi interesant dacă s-ar încerca să se pună pe note muzicale o parte din poeziile tale...

să știi că eu te-am citit și ascultat, apoi te-am re-citit, abia apoi ... am \"preacurvit\".

cândva, nu știu când!, să mă inviți să citim împreună poezii.
să facem în așa fel încât să moară total lumea de plăcere de frumos de litere scrise!

pe bune!

Marina, mă bucură comentariul tău și faptul că rămâi fidelul meu cititor mă onorează, sper să nu te dezamăgesc nici de acum încolo, oamenii cu chitara au fost încă din adolescență aproape de mine iar eu le-am fost mereu prieten de drum lung...

maître Adrian, decât să moară lumea ascultându-ne versurile, mai bine să trăiască și să se bucure ascultându-le:), nu se știe niciodată, poate într-o zi se va întâmpla și acest fapt, eu una aș fi încântată, nu sunt vreun organizator de sindrofii literare, dacă aș fi te-aș invita chiar mâine, e nevoie desigur de public, adică de oameni care să își dorească să ne asculte, pe bune!:)
prima dată când voi mai fi invitată să citesc pe undeva te voi striga peste ape


vă mulțumesc



dana