ronduri bucureștene

doar simulări
nici nu am trăit îndeajuns nici nu am scris până la capăt
suspendați în lumină asemenea funigeilor toamna
mai prelungim cu un vers sau cu o nouă și plictisitoare iubire
întâmplarea și acoperișurile ei fosforescente

când trecem pe străzile mici și umbroase ale orașului
doar atunci ochii ne încep a lumina
mâinile desenează ferestre deschise și poduri
intrăm prin crâșme în care poeți fără bani ridică jobenuri și ne salută fratern
bem cu ei și povestim despre cum se vede soarele din partea cealaltă a străzii
de parcă am fi la ema într-o poveste demult întâmplată
da la ema în cafenea aia din cluj cu desene ciudate și voci baritonale târzii
sau la port au prince în barul lui noemi cea cu ochi de cafea

trecem mai departe intrăm în marile bulevarde cu teamă
zgomot puternic vitrine și fețe fără culoare
oameni pitici închiși în renunțări uriașe claxoane și trafic intens
la capșa tăcere în pasaj la victoriei deodată o piruetă și seara coboară
mai vie decât toate cuvintele noastre mai dulce decât amnezia pe care o aștepți
cu nerăbdarea celui care tropăie mărunt prin lumi anxioase

ne reîntoarcem apoi la rondul de noapte
și ne spunem încă o dată
da noi nici nu am trăit îndeajuns
noi nici nu am scris până la capăt


ascultă poezia în lectura autoarei