menajeria de lux

dincolo de luxuriantele plantații ale verilor noastre de astăzi
un cort uriaș am întins până hăt către soare
odihnim uneori la umbra lui cu prefăcută sfială

/până aici aproape nimic important așa va fi și de acum încolo?/

menajeria noastră era aproape reală
trăgeam rar câteun fum din țigară și-l aruncam apoi
în ochii lumii prevestitori de ploaie
adolescentină faptă nu-i nimeream defel
rostul povestea folosul
când și când venea câteo moarte nurlie aprigă flămândă și vie
trăgea de pânza roasă a cortului și-o găurea cu degete miloase

/până aici aproape nimic important așa va fi și de acum încolo?/

era unul de își zicea gheorghe măiastrul
asta pentru că îi lăsase în grijă mama mamei lui o ladă plină cu puf de păpădie
când se mai da în stambă câteodată noi i-o furam pe toată cu gândul că am putea să cârpim
ce rămânea din cortul nostru mândru după vreun zaiafet cu firmituri de soi și zei întortocheați

mai era și un papugiu notoriu vesel cu suflet candriu
îi ziceam Clasicu asta pentru că își cumpăra mereu eugenii și caramele uscate
de la alimentara Clasic colț cu semaforul ăla mereu galben
de ciudă le mânca singur pe Corso și arunca ambalajele după fete dessuueteetee

despre Noemi puștoaica verde cu ochi de cafea înaltă-n boi
și-umblând tujur și noaptea mai ales numai și numai în doi
povestea-i goală c-au scris-o ani la rând vecinii ei de viață mândrețe și surâsuri

erau mulți pe acolo în cortul vechi ce sta să crape-n soare
mereu ziceam că nu-i menajeria-ntreagă mereu părea că este
și cum pitpălăceam așa cu toții din noapte până-n zori și iarăși înapoi
tot aruncând trei sferturi de ocheade
spre lumea de afară ce se mijea-n fascicule zurlii
prin găuri și pânza transparentă
numa\' ce se ridică deodată o falnică întrebare
șuierată scurt printre dinții bătrâni sau printre cei tineri de viplă


/până aici aproape nimic important așa va fi și de acum încolo?/


ascultă poezia în lectura autoarei