spre abator zâmbind o poezie

pe la ceasurile 2 ale amiezii
vino iar iubitul meu gingirliu
să decupăm grațios păpădii și scaieți
din anotimpul veșted încheiat corect la toți nasturii

nu-ți fie teamă și nu te-ncânta prea vivace
lasă apriga lună să latre hai hui
toate poemele noastre
vor mușca adânc din carnea albă a zilei
pe care din nebagare de seamă
am așternut-o vag
în ochii nimănui

nu arunca niciun ban
în cutia de tablă a cerșetorului orb
gândindu-te că astfel îți voi zâmbi permanent
mai bine descalță-te
și treci desculț peste podul acestor aspre cuvinte
ia o mașină de ocazie
treci munții înapoi și scrie-mi iar de acolo
lungi scrisori
în care desigur
te vei bucura că mai sunt
iar eu mă voi bucura că încă mai ești

vara aceasta voi sta sub o pălărie ce-a fost cândva prea violet
dacă închid ochii nu mă vede nimeni
ehei îți spun ehei
iubitul meu prea vechi dintr-un timp cu plete anoste
un timp ce trece acum
împiedicându-se pe stradă mea cu prea multe
blocuri parcuri și vitrine cu geamuri murdare


ehei îți spun iubitul meu de-acum un veac
ia-mă de mână și hai să plecăm în pas cadențat
spre abator
cu toate poeziile noastre ascunse-n rucsac

asculta poezia in lectura autoarei