Poezie
Noua ordine
rit cosmogonic
2 min lectură·
Mediu
S-a prăbușit pe lume disperarea,
Luceferii ne cred pe toți nebuni,
Iar oamenii se pierd adânc în marea
Mormanelor de lacrimi și minciuni.
Orbecăim, uitând că existăm,
Uitând de tot și toate câte sunt,
Sălbatic ne autoflagelăm,
În carne viermi ne macină mărunt.
Pe colții lumii, răstignită-n cuie,
Iubirea e scuipată cu dispreț,
Toți pescărușii sunt uciși pe gruie
În iarmaroace Biblia are preț.
Cu mutre hâtre, psihopați și curve,
Filosofează-n piețe, ca profeții,
Natura pradă mărilor absurde,
Se pierde crud în valurile morții..
Din loc în loc, săpate în noroi,
Adânci și negre gropi ne împresoară.
Cad ploile acide peste noi
Și scriu poeți în camera mortuară.
Copii cu barda taie-n abatoare,
Ne plâng străbunii din pământul greu,
Suntem proscriși ai secolului care
Nu crede și nu are Dumnezeu.
Este uscată iarba pe morminte
Și nesfârșite nopți ne încolțesc,
Sunt mame sfâșiate de cuvinte
Macabrul sfâșierii e firesc.
Ne este frică să strigăm prin codri,
Se cască hăuri între munți bătrâni,
Miros înțepător de ipohondri
E-n aerul pe care-am fost stăpâni.
Mai plâng a neputință în Biserici
Aceia care fost-au alungați
De preoți noi ai lumii de isterici
Cu chipuri de arhangheli deformați.
Ne cufundăm în tragicul noroi,
Profani pictează îngerii cu sânge,
E iarna neființei peste noi...
Din ceruri nici un ochi nu ne mai plânge.
Neputincioșii cad prin cimitire,
E ziua nefiresc de-ntunecată
Miroase greu în lume a nefire
Și a... „Iisus trimis la judecată”.
Pilații se adună la mansarde,
Ne strigă legi, gesticulând agonic,
Foști farisei se regrupeză-n hoarde,
Punând la cale ritul cosmogonic.
Îngenuchiați și pustiiți de vreme,
Coșmarul greu, adânc ne-ncoronează,
Iar Dumnezeu ne-a părăsit! pesemne...
O altă Biblie se preconizează.
002.672
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dan Popescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 277
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Dan Popescu. “Noua ordine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-popescu-0012125/poezie/115540/noua-ordineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
