Poezii

Când ți-am atins întâia oară părul, Mătase caldă în penumbra iernii, S-a reînscris pe cosmos adevărul Și-au înflorit a doua oară merii. Când te iubesc acum și-n orice vreme, Când timpul în

TIMPUL Opriți clepsidrele cu limbi de foc Să ardă orologiul din mansardă Și aduceți-mi ultimă dovadă Vremelnicia timpului în loc. JOACA Să fie copți toți merii și salcâmii Din cosmos să nu

Trebuia să te văd, cu ochiul de zmeu Alintat în dreptunghiuri de foc, Să arunc iar lumina universului meu Din imaginea-ți clară, oprită în loc. Trebuia să te scriu cu pană de-argint Pe zid de

S-a prăbușit pe lume disperarea, Luceferii ne cred pe toți nebuni, Iar oamenii se pierd adânc în marea Mormanelor de lacrimi și minciuni. Orbecăim, uitând că existăm, Uitând de tot și toate

Nu era nici urmă de ninsoare...; Era mai mult decât etern, Era mai mult decât răstignire... Nu era nici urmă de ninsoare. Blând căzut-au Prometeii pe flori și pe suflete Nu era nici

Așa cum timpul face să spumege-n desfrâie Catapeteasma lunii din universul mic, Te iau într-o suflare din lauri și tămâie Și te ascund în frunze, în tot și în nimic. Iar vremea rea de fi-va,

Floare albă de descântec Să mi te transformi în cântec Să te duci la ea, la ea Când o fi noaptea mai grea, Când or arde stelele Hăulind padurile.... Și pe inimă tu pune, Albă floare fără

Cerul azi nu a văzut culoarea ochilor tăi...; copacii s-au făcut mici, cât trandafirii de primăvară și atunci ți-am pictat chipul pe o petală de crin pentru a mă trezi dimineața în