Dan Norea

Foarte vizual haikuul tău. Parcă vezi limuzina pe șosea, gonită din spate de un vânt puternic, care învârtejește o frunză în paralel cu mașina.

Și acum replica.


La întrecere –
două dame-aleargă spre
o limuzină

Todo, cât se poate de judicioase observațiile tale. Voi ține cont de ele, atât în procesul de selecție, cât și în cel de cizelare.

Weekend plăcut,
Dan

Frumoase haikuuri. Au o bizară întrepătrundere între audio și video.
În primul haiku, preponderent audio, pe fondul concertului de greieri perturbat de scârțâitul ușii, se VEDE noaptea.
În ultimul, în aparență exclusiv video, se AUDE foșnetul frunzelor prin care foșgăie ultima rază.
În cea din mijloc, însăși Sonata Lunii conține atât elemente audio cât și video. Doar e vorba de lună, nu?

Încerc un exercițiu - iau câte un vers din fiecare poem.


Somnambula

Ușa spre noapte -
Printre frunze foșgăie
Sonata Lunii

Florinel, nu sunt (încă) beat. :)

Maria, scuze pentru încurcătură. Am ajuns pe pagina asta ca urmare a unui email de la Djamal. Și n-am mai citit numele autorului, am presupus că el e autorul.

Mahmoud Djamal, mă bucur că ai postat această prezentare. Volumul mi se pare unul de excepție, forma îți încântă ochiul, iar conținutul - mintea.
L-aș lăuda și eu pe d-l Nicolițov pentru selecția făcută, Maria are dreptate, sunt haikuuri unul și unul. Dar cum figurez printre autorii selectați, mă abțin și spun numai că sunt mândru să apar alături de atâtea nume cunoscute.

În schimb, Djamal, pot liniștit să afirm că ai făcut o selecție corectă, alegând la aproape toți autorii, cel mai bun haiku.
Cu mulțumiri,
Dan Norea

Nelu, cred că le-ai judecat bine. De prima îmi pare rău, speram să fie mai clară. Pe de altă parte, m-am încăpățânat cu prozodia aia aiuristică, cred că trebuia o variantă total diferită, mai naturală.

Vali, păi dacă prezența unui mustăcios în clasa a treia era o situație plauzibilă, cred că nu mai avea niciun haz, nu ?

Cel puțin la ultima, am râs și eu când am scris-o.

Și eu zic la fel, că prima temă e tratată mai omogen. La a doua există un vârf (ultima) și o vale (a cincea) care, după mine, are o idee excelentă, dar nu e pusă bine în valoare. Trebuie subliniat mai bine că interzicerea bătăii este o idee nocivă, îi împiedică pe copii să se procopsesacă. Cred că ar trebui o pregătire mai bună și inversate ultimele două versuri:

Când bătaia este interzisă
Cum se pot copiii procopsi?

Nelu, răule!

Laurone, primele trei mi-au plăcut mai mult, chiar în ordinea postată.
La a patra, acel \"că\" nu prea e agreat în cercurile de elită.
Ultima, după mine, nu prea are poantă, e reproducerea fără prelucrare a unei expresii populare.

...dar ultimele două îmi plac mult mai mult decât restul.
Felicitări pe neve. Dacă te-au chemat, imposibil să nu pice ceva.

Bună epigrama lui Sorin.

Bună și a lui Laurone, poanta mi se pare excelentă. Dar, pentru a o introduce în portofoliu, cred că ar trebui un pic cizelată:
- schimbat titlul, așa cum e anunță poanta; e drept că trebuie să rămână cuvântul \"evoluție\", pentru că fără titlu n-are sens;
- \"fără nici de o tăgadă\" nu-mi place cum sună;
- sunt naturale două variante \"Încep să cred că procesul este reversibil!\" și \"Încep să cred că e posibil ca procesul să fie reversibil!\". Așa cum e, nu-mi sună bine.

Ica, ai dreptate, dacă era o ghicitoare pe bune, aș fi postat-o în pagina principală. Dar asta nu înseamnă că ai ales bine. De câte ori poți să împuști doi iepuri deodată, fă-o! Nu se strică, doar ai atâția prieteni.

Ica - nu. Tocmai am spus (e drept că nu apucasei să citești) că totul e legal și moral, mă refer la normele noastre actuale.

Anda - da. A rămas văduv de trei (sau patru) ori.

Felicitări! Puțini i-o iau înainte lui Nelu Gârda, când e vorba de ghicitori.

Eu n-am postat-o ca ghicitoare separată pentru că mi s-a părut că e prea ușoară.

Nu, Todo, pentru că a divorțat numai de trei ori. Dacă citești atent, versul precedent se referă la numărul de însurători, nu la numărul de femei.

Nu, Nelu, nu e vorba de poligamie, ci de o succesiune cât se poate de logică, legală și morală.

E renumit printre femei,
De șapte ori s-a însurat
Și-a divorțat numai de trei.
Cum s-a-ntâmplat?

Tataia, Miclăuș Silvestru, Nelu Gârda, Ioan Toderașcu, mulțumesc mult pentru urări și vă asigur de tot respectul meu.

Vă mulțumesc pentru urare,
De-mi crește CUC-ul ăla mic,
Chiar și nevasta-i iubitoare...
De celelalte nu mai zic.

Fără nicio legătură cu Bunduri (care mai greșește uneori, dar de data asta are perfectă dreptate), vin să spun că, prin textul de față, Nelu Gârda nu numai că s-a depășit pe sine însuși, dar i-a depășit pe mulți alții (în concurs chiar pe toți). A dovedit până acum că se pricepe la fabule, la parodii, la epigrame. Ei bine, textul de aici este parodia unei fabule, terminată cu o poantă epigramatică. Nu-ți puteai dori mai mult!

Poți spune că e un model de parodie, bun de predat în școală. Preia tema (de la Caragiale, care la rândul lui a preluat-o de la Grigore Alexandrescu), o prelucrează într-o notă originală, aducând-o în contextul de azi, preia stilul și anumite elemente prozodice, are morală, la fel ca fabula originală (dar nu aceeași) și, în plus, vine în final cu o poantă tare de tot, specifică epigramei.
Așa, în particular, nu știu dacă putea cineva să definească mai sugestiv un lider sindical. E de comă!

Consider că textul mai merită câteva steluțe plus o recomandare, pentru a fi citită de oricine are pretenția că se ocupă cu literatura.

Tincuța, ai scris în timp ce îi răspundeam lui Vali, așa că vin cu un comm separat.
Mulțumesc pentru urări, chiar mă bucur că voi avea atâtea bucurii. Se pare că vom bea amândoi șampanie în același timp, cu alte cuvinte vom ciocni virtual. Nu știu ce e cu ziua ta specială (dacă nu e secret, poate îmi scrii pe email), dar îți urez petrecere frumoasă!

Chiar dacă nu te uiți prea mult la mine,
Constat: nu m-ai uitat... și tot e bine!
:)

Mulțumesc Vali, și ție la fel. Ce zici de o bucurie comună? Nu te gândi că mă gândesc la prostii, era vorba de un festival, ceva...

Mai întâi scuze pentru răspunsul întârziat.

Alexandru (mă rog, nu știu care e modul tău preferat de apelare), ai dreptate în toate privințele. Când mi-am luat aparatul, nu știam mai nimic, singurul lucru pe care mi l-au spus colegii a fost să fiu atent la zoom și la rezoluție. Despre factorul de deschidere am aflat foarte de curând și da, ai dreptate, are deschidere mică. Dar, pentru că ai adus vorba, cred că și racursi-ul necesită o deschidere mare. Cu una mică nu cred că poți sta la 0,5 m de bază și să prinzi o clădire ca lumea. Crede-mă, am încercat. E adevărat, așa cum Monsieur Jourdain făcea proză fără să știe, și eu făceam racursi fără să știu ce e aia. Cea mai reușită încercare a fost tot la o catedrală, Sf. Vitus, dar nu de la 0,5 m, ci de la câțiva metri, de sub o boltă, din lipsă de spațiu.



Și cu încadrarea ai dreptate. Mai exact, singurele mele griji erau să prind întreaga clădire sau cât mai mult din ea, să evit obstacolele (mașini, pietoni, stâlpi, reclame), să șterg obiectivul de stropii de ploaie... La orizontale și verticale nu țineam seama, mai ales că aveam impresia că o linie ușor oblică mai degrabă îi dă o nuanță de interesant, ieșit din comun. Probabil greșeam.

Și cu studiul luminii ai dreptate. Aici iarăși mi-ar fi necesare niște sfaturi.

Unde nu ai dreptate este atunci când ai interpretat spusele Mariei. Nu ți-a considerat sfaturile drept un semn de răutate sau superioritate, ci a vrut doar să mă asigure încă o dată că, pentru un amator, fotografiile mele sunt destul de bune și că îi plac așa cum sunt.


Maria, mulțumesc pentru intervenție, care denotă intenția binevoitoare de a mă apăra împotriva unei critici (pe care eu n-o consider critică, ci sfat). Dar concluzia finală nu-mi place. E ca și cum ai spune: “Dane, am fost jignită la tine în casă, așa că e foarte posibil ca a doua oară să nu mai vin”. Nu mi se pare normal să gândești așa.