Dan Norea

Succes! Sper să ne vedem.

Acuma, că l-ați refuzat
(Ați fost de toată jena)
Îmi iau cadoul la Palat:
Eleeenaaa!


Nelu, o satiră drăguță și oportună. Felicitări!

Văzui pe munte-un alpinist
Ce, agățat de-o stâncă, nins,
Mă tot ruga, încet și trist,
Să îl ajut... Și l-am desprins.

Am auzit că d-l Petrescu adună epigrame de la cei născuți după 1938, pentru un volum următor. O fi adevărat?
(Nelu Gârda)

Am vorbit la telefon cu d-l Nic Petrescu și, printre altele, mi-a spus că se apucă de vol. II. Mi-a mai spus că, la un moment dat, îmi va cere epigrame, mie și colegilor de la Constanța. De tine n-a zis nimic.

De ce amintesc de "Legăturile primejdioase" ? Din două motive. Mai întâi, când am citit "La Grandiflora" (cu peste 40 ani în urmă), m-a surprins asemănarea dintre cele două teme: și Manaru și vicontele de Valmont au încercat să cucerească o doamnă considerată virtuoasă și incoruptibilă. Al doilea motiv: și vicontele de Valmont și Bryan își fac prozeliți. În loc să vâneze femeile singular, în loc să evite posibilii concurenți, dimpotrivă, își iau ucenici cărora le dau lecții. Motivul probabil este acela de a-și liniști conștiința, de a-și dovedi sie însuși că mai sunt și alții ca el.

În treacăt fie spus, motivul lui Manaru nu era răzbunarea, ci orgoliul. Fusese înșelat și voia să dovedească o teză: nevasta l-a înșelat pentru că toate femeile sunt la fel. Dacă țineți minte, cucerea nu femei de-a valma, ci numai neveste. Când una din ele i-a rezistat, i s-a dat peste cap tot sistemul de valori și a intervenit tragedia.

Și ajung la ceea ce consider punctul slab al textului de față - sfârșitul. Florin Rotaru a sesizat că sfârșitul "Grandiflorei" este mult mai puternic, dar n-a pus punctul pe i. Laurențiu, ai cedat gustului american, finalul fericit, total nejustificat. În primul rând, personajul principal, puternic, este Bryan, nu Dan. Cu el trebuia să se termine, Dan are doar rol de observator. Să-i cuplezi pe Dan și Cezara iese total din logica povestirii.
În al doilea rând, finalul ar fi trebuit să fie, dacă nu tragic, măcar dramatic.

Într-un fel, ai repetat greșeala "Legăturilor primejdioase", dar în sens invers. Acolo, personajele principale au sfârșit tragic, cumva au fost pedepsite. Sfârșitul e artificial ca o concesie făcută moralei și religiei.

Un volum cu 3000 epigrame, asta da muncă de documentare și selecție! Jos pălăria!

Nae, înțeleg că ai volumul, spune-ne și nouă, cum îl putem căpăta? Tocmai din cauză ca a însemnat (și) un efort financiar, punerea în vânzare a volumului l-ar putea ajuta să-și recupereze o parte din bani.

...adică o felicitare pentru fiecare poem din volum. Un volum de Maria Tirenescu e o floare rară. O singură întrebare se pune: cum putem face rost de un exemplar?

Este un senryu nu pentru că ar avea umor, ci pentru că are ca subiect natura umană, nu natura natură. Ca urmare, nu are nevoie de kigo. În plus, odată cu modificarea primului vers ar dispărea principalul farmec, omonimia cuvântului "slujbă", care introduce o ambiguitate cât se poate de interesantă.

Profit de ocazie să vă întreb: Dacă nu acum, atunci când?! :) (prietenii știu de ce!) Multă sănătate!
(Dan-T)


Dan-T, în prima clipă n-am înțeles nimic. Pe urmă mi-am dat seama că, probabil, te referi la epigrama mea care se termină cu "Și el te arde. Nu atunci, acum." Dar nu înțeleg de ce nu ai postat comentariul la locul lui, adică pe pagina cu epigrama respectivă.

...vă mulțumesc pentru vizită și aprecieri. Încă o dată se dovedește că gusturile noastre diferă, așa că am putea adopta deviza UE - "Unitate în diversitate". Mie cel mai mult mi-a plăcut prima.


Ce omul spune
E-adevărat:
Sunt toate bune...
De aruncat! :)
(Dan-T)

De-aprecierea-ți competentă
Orice ar fi, n-am cum să scap,
Deci, epigrama contondentă
O s-o arunc... la tine-n cap.


Viorel, varianta ta e mai bună și o voi reține. Mulțam fain.

Una veche-veche, pe aceeași temă, a înclinării.


La șef dosarul el… a-dus,
Pe un birou l-a așezat.
Un “Să trăiți!” încet a spus
Ieșind pe ușă… a-plecat.

Nelu, văd că ți-au plăcut rimele, ba chiar ai comis una pe același calapod. Drept care te declar un rebel, care te abați de la linia sacră a epigramei, după canoanele impuse de Elis. Ca să te convingi, citește articolul "Rima în epigramă", revista "Epigrama" nr. 63,pag. 24, paragraful despre "enjabement".


Vali, să-ți spun un lucru, scriitorii care nu folosesc internetul se împart în două categorii:
- cei care recunosc că nu îl folosesc pentru că nu se simt în stare, regretă asta și chiar îi invidiază pe internauți;
- cei care refuză din principiu să îl folosească și îi disprețuiesc pe internauți.
După mine, ultima atitudine aduce cu a folosi veceul din fundul curții și a-i condamna pe cei care se așează pe tron undeva în casă, la căldură, cu argumentul: "Împute atmosfera!"
În ambele cazuri, cei care pierd prin nefolosirea internetului sunt ei, nu noi. Așa că nu mi se pare normal să-mi adaptez epigramele pentru a coborî la nivelul lor.
Cu sincopele de la epigrama a doua ai dreptate. Dacă ai vreo soluție, o accept instantaneu.


Amândurora vă mulțumesc pentru vizită și semn!

Ordinea mea: 5,4,1,2,3. Așa că îți poți da seama care e excepția: cea menționată de Nae Bunduri.
Dar și Calimero are dreptate, ultima mi se pare cea mai reușită.

Primele două mi se par bune, dar omonimiile "afumat", "pârlit", "sapă" și "toarnă" sunt relativ uzuale și, deci, nu provoacă o mare surpriză.

Felicitări pentru grupaj!

Bănuiam eu...

Amicul ce-mi curta soția,
Pe față, în rulota mea,
Și-a dovedit prietenia
Când a plecat cu tot... cu ea!
(Nelu)

Ți-a luat amicul pălăria,
Ți-a luat rulota și soția
Și-n parcare ai rămas, parol,
Ca de obicei, cu capul gol.


Se pare că se profilează două curente. Ordinea mea este 1,2,3,5,4. Cu alte cuvinte, sunt de părerea lui Nae Bunduri: "Exagerare" nu m-a dat pe spate, cel mai mult mi-au plăcut primele trei, în ordine descrescătoare.

"Domnule,
vă dau dreptate.

celebrul Împărat Traian, când a ajuns prin Grădiștea, a spus: "În sfârșit sunt acasă" - așa au scris secretarii Lui, nu eu!

pe de altă parte se spune că Romulus și Remus erau fii unui etrusc ("es tracus", în traducere aproximativă!).

ăștia, etruscii, stabiliți în Toscana, pentru că erau cultivatori de pământ, au colonizat și prima colină capitolină mult înaintea ciobanilor din Latium.
ei mai colonizaseră și o zonă din Corsica, precum și un punct din Sicilia.
mai mult decât atâta, ei au inventat "aracii" - chestiile alea care susțin tulpinile viței de vie. e limpede de ce erau mari exportatori de vin, asta câtă vreme ceilalți, inclusiv grecii, se limitau să culegă struguri din vițele de vie sălbatică.

mai departe, ciobanii din Latium, care nu prea aveau femei, furau sabine, adică etrusce, și se purtau frumos cu ele. făceau și copii, așa că "limba maternă" etruscă a ajuns până-n Sicilia!

despre etrusci se mai spune că erau "poporul mării" - făceau comerț cu vin (inventaseră și un fel de conservare al acestuia, astfel încât să nu se degradeze) și mai vindeau oțel pentru săbii (asta în plină epocă a bronzului!), bijuterii făcute din aur și argint (Grădiștea, de care vă spuneam mai sus, era un mare edificiu siderurgic recunoscut până și de troieni și de egipteni) și mai făceau și ceramică - ajunseseră într-un astfel de hal de perfecțiune încât făceau niște stative pentru vasele de vin care permiteau vaselor mari de vin, cam de cinci sute de litri, să se legene, dar să nu se verse, atunci când erau transportate pe mare!

făceau și nasturi. până la ei nu erau cunoscute asfel de accesorii. adică brevetul le aparține!"

"Domnule,
a fost vorba de o osmoză - nu am alt termen semnificativ aflat la cheremul meu acum!

știți, există o chestiune ce nu are cum să fie ignorată: atât tracii cât și etruscii, spre deosebire de toate celelalte popoare europene ale vremurilor alea, asigurau o egalitate perfectă a femeii cu bărbatul.
spre deosebire de celelalte neanuri, ăștia nu-și închipuiau că prezența publică a femeii poate fi cenzurată.
mai mult, și unii și alții impuneau bărbatului ca atunci când greșește să se culce la picioarele femeii și să stea acolo până ce era iertat.
...

de călușari presupun că ați auzit. ei bine, ăștia nu purtau chiloți, așa că li se vedeau foarte bine, atunci când "jucau", bărbățiile. ori astea nu fac interesul bărbaților atunci când sunt ei între ei!
vedeți dumneavoastră... ținuta legionarilor romani seamănă al dracului de bine cu aia a călușarilor, adică: nici legionarii romani nu purtau chiloți!"


Știa să vadă, știa să asculte, știa multe, știa să spună, știa... Din păcate, totul la un timp numit, nu degeaba, imperfect.
Dumnezeu să-l odihnească!

Bia, ordinea mea e diferită. Nici mie nu-mi place sângele, dar aici nu e vorba de suferință sau de o rană, ci de o biată picătură datorată unui țep de pe coada trandafirului. Ce am vrut să subliniez este faptul că în anumite momente, poți aduce o ofrandă, mascând micul sacrificiu adus pentru obținerea ei.

La primul poem, cel cu laleaua neagră, juxtapunerea celor două planuri e cam ambiguă. Ultimul e delicat, așa cum zici, dar cam debil, după părerea mea.

Mulțam pentru vizită.

Bia, deși primul vers (casă-n ruină) este des folosit, aproape uzat, am încercat să-l refolosesc în modalități pe care nu le-am mai întâlnit. Casa poate fi aceeași sau pot fi case diferite, dar fiecare din ele încearcă să sugereze o atmosferă, o viață care a fost și nu mai e. A locuit acolo un vânător sau un violonist sau o gospodină cu cămara plină, sau toți în aceeași casă. Dacă ai observat, îmi place să creez grupaje de haiku-uri, care pot evidenția în mod diferit o aceeași idee. Uneori îmi reușește, alteori nu.
Mulțam pentru aprecieri.

Nae, mulțumesc pentru dedicație, mă bucur că ai reținut replicile. Dar să știi că și a unsprezecea e tot a mea. Probabil ți-a replicat vreodată și Dan Căpruciu, dar a lui nu se află pe pagina asta. Uite textul original, postat în 2006.

http://agonia.ro/index.php/poetry/194598/Zodii..._la_maternitate

Exact în această formă au apărut și în "Epi...gramatica".


Dan-T, scuze, dar trebuie să refaci catrenele.

Sub clar de lună, în grădină,
Voiam să-l văd, voiam să vină,
Dar a venit și tatăl meu...
C-un ochi, acum, îl văd mai greu.

Scris-a Laurone: „Îți sunt muză eu”,
Am citit în grabă: ‘’Eu sunt la muzeu”
Și, pentru-o secundă, chiar m-am minunat,
Oare Laurone este exponat?

Zice Mitru-aicea că de mii de ani,
Brânza de la frate o obții pe bani;
Pentru moldovence o să scriu pe-o pânză:
Vreau, e drept, cam multe, însă nu vreau brânză!

Spune nea’ Diviza c-ar avea în stoc
O vecină bună, din Vladivostoc;
Mi-ar plăcea cu dânsa timpul a-mi petrece
Însă am un dubiu: nu-i puțin cam rece?

Sugerează Dan-T, repetând refrenul,
Că am vrut alibi când am scris catrenul;
Dacă nu îi place, am o altă scuză:
Epigrama asta-i scrisă chiar de muză.

Când Florin Rotaru a insinuat
Că-i viol la mijloc, eu am aprobat,
Muzele, se știe, nu-s așa de breze,
Toate nouă vrut-au să mă violeze.

Ștefania zice, de la ea de-acasă,
Cum că moldoveanca e așa frumoasă
Încât (nu se știe ce anume) pică.
Pică multe însă nu a lui Norică.