Dan Norea

E adevărat, suferă un pic la pistele false, am făcut-o la repezeală, ca să dau un exemplu de rigurozitate din punct de vedere al indiciilor și al soluției unice.

Dar dacă forțezi pistele false, riști ca la aflarea soluției și compararea ei cu indiciile, cititorul să zică "Bleah!" în loc de "Aha!". Asta înseamnă, după mine, o ghicitoare ratată. Frumusețea constă nu în primul rând în dificultate, ci în impresia finală, că indiciile sunt corecte și soluția este unică.

Dan Norea

PS1. S-ar putea să avem același mod de a gândi mai mult decât crezi. Și eu sunt mare pasionat de sudoku, dezleg în fiecare zi careuri de dificultate maximă (din Super Sudoku Internațional) atenție! cu pixul. Nu mi-am pus problema să creez careuri, deja ar fi alt domeniu.

PS2. Dacă "ar mai fi bine ca fiecare să se limiteze la domeniul său" se referă la faptul că am scris o ghicitoare, îți pot spune că ESTE domeniul meu: am câteva ghicitori la activ, apreciate pe acest site încă din 2006. Iată câteva.

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/197779/Ghicitoare_cu_r%C4%83spuns_multiplu

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/226694/Ghicitoare_f%C4%83r%C4%83_fi%C5%A3e_pentru_domni,_dar_%C5%9Fi_domni%C5%A3e

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13893262/Ghicitoare

Dan-T, iată de la cine am învățat cum se face o ghicitoare bună. Citește și comentariile.

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/192149/O_ghicitoare_m%C4%83rinimoas%C4%83

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/193406/Ghici,_cine_c%C3%AEnt%C4%83_pe_aici

Dan-T, așa e, e ușor de ghicit. Dar să vedem cât de riguroasă e:
- versul 1 - foc este vela dintre catarg și bompres;
- versul 2 - cu o ciușcă îți ia gura foc;
- versurile 3 și 4 - foc la inimioară;
- cuvântul "arde";
- cuvântul "împușcă";
- cuvântul "foc...alizare" din titlu.
Am evitat cea mai naturală semnificație - "incendiu", ghicitoarea ar fi devenit banală.

Cu atâtea indicii, soluția este unică și niciun cuvânt nu pare în plus sau forțat. Mă rog, asta e părerea mea despre o ghicitoare bună.

Cornel, când vei găsi soluția (sau o vei citi, dată de altcineva), vei vedea că este singura care răspunde corect la toate indiciile. În plus, dispare și dilema ÎL/ O.
Dar te-ai apropiat surprinzător de mult. Sau, conform unui joc din copilărie, este mai mult decât CALD, este FIERBINTE.

Vali, ai scris o cronică excelentă, în ton cu diplomele de excelență primite de la Excelența sa Gigea-Gorun de majoritatea epigramiștilor. Mai puțin cei mai puțin cotați, care au primit doar mențiuni.

Pentru ceilalți cititori, trebuie menționat că roșcata din centrul fotografiei de grup este Olguța Vasilescu. Cred că e prima dată când un primar apare în poza de grup a epigramiștilor. Sau mă înșel?

Fraților, voi ați citit prospectele cutiilor de la Hofigal? Eu am patru cutii identice de Alfalfa, aia cu lucernă. Mă bate gândul să le iau pe toate odată, poate așa ajung mai bun decât cei care nu au așa ceva pentru că au lipsit de la Craiova. Vine Mizilul acuma și îi întrec dintr-un foc pe Diviza, Ghiță, Toderașcu, Larco, Vajoga, Chitul, Abel...

Tristihurile de aici sunt un răspuns la o provocare a lui Corneliu Traian Atanasiu:

Încercați să compuneți un poem în care să existe o schimbare a simțului ca în poemul citat mai jos.

Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei

(Șerban Codrin)

Cu siguranță, n-am reușit o schimbare a simțului comparabilă cu a lui Codrin. Dar măcar am încercat.
Nu știu în ce măsură sunt figuri de stil și în ce măsură asta descalifică poemele. Am citit undeva: poeții (nu că m-aș considera cine știe ce poet) trebuie să scrie și e treaba criticilor să stabilească în ce gen se încadrează poezia.

Vă mulțumesc amândurora pentru felicitări și steluțe pe care, practic, le consider un pic și ale mele.

Speram să ne vedem la Craiova. Rămâne pe altădată.

Silvia, văd că te-ai pus pe treabă! Anul și cartea, asta nu-i de ici de colea.

Felicitări și la cât mai multe! Când ai de gând să faci lansarea, trage clopotele - aici și pe facebook...

Ne-a spus Olguța cu regret:
E drept că este bun Petrone...
Și c-un oftat așa, discret:
Dar l-așteptam pe Laurone!

Vali, epigramele au aceeași metrică pentru că le-am scris pe toate odată, pe drumul Galați- Constanța, la întoarcerea de la festival. Din păcate, de la Craiova la Constanța n-am reușit să scriu decât una singură. :(
Cu versul intrat la apă, deși știam că e mai scurt, să știi că mie mi-a sunat bine. E evident că n-am aceeași ureche muzicală ca voi. Încerc să îl corectez aici. Mi se pare normal ca epigramele trimise la concursuri să rămână în pagina principală în forma lor originală.

Într-o scurtă aventură,
Pe-un oltean cu suflet mare
Toate apele-l trecură...
Numai mândrele-n spinare.


Nelu, înțeleg ce spui, și eu am avut o rezervă, gândindu-mă că epigrama a doua va fi etichetată drept constatativă. Totuși eram la tema cu oltenii, iar eu făceam comparație între Mihai Viteazul, Brâncuși și (mascat) Amza Pellea, ales nu datorită valorii, ci a miliardelor lui nea' Mărin. Nu poți nega o brumă de satiră.


Ca o observație generală, am încercat să aplic sfaturile înaintașilor. Am eliminat primele poante care mi-au venit în minte:
- omonimia lui fură și, în general, cam tot ce ținea de perfectul simplu;
- omonimia lui grea (iarna a rămas însărcinată), eu însumi aveam un senryu bazat pe așa ceva;
- ideea că iarna va fi grea pentru că vine soacra.
Și totuși am picat pe aceeași idee cu Micuț de la Rm. Vâlcea, care a citit o epigramă despre cărarea făcută prin zăpadă către cârciuma din sat. Se pare că trebuie să ai o minte deformată, complet ieșită din comun, ca să fii original.
:)

Cornel, pe Romanian Haiku, mai mult decât la concursurile lunare, senryul este destul de popular și, fără a emite pretenția de conducător de școală, mă bucur că am avut și eu o contribuție.
În schimb, faptul că voi realiza o antologie de senryu este pentru mine o noutate absolută. De unde ți-a venit ideea? Nu cumva de la Șerban Codrin? :)
Oricum, m-ai pus pe gânduri. Numai că trebuie ceva timp să încolțească sămânța de azi.


Silvia Bitere, mulțumesc pentru felicitări! Hai Constanța!

Cu siguranță, Alexandru Mitru nu s-a inspirat direct din Homer, Pindar Eschil, Sofocle... Există multe tratate și dicționare despre mitologia greacă. Una din cărțile mele de căpătâi din copilărie era Legendele și miturile Greciei Antice de un rus, N.A.Kun. Deși prezentate mult mai riguros, cu multe trimiteri la izvoare în subsolul paginii (acolo am aflat despre Homer, Eschil și Sofocle, mult înaintea școlii), am citit miturile cu mare plăcere. Ulterior, cartea lui Mitru mi s-a părut de-a dreptul copilărească - prea multe basme și prea puțină cultură generală. Se adresează copiilor de vârste mici, aceiași cărora le punem în mână Andersen și Frații Grimm. Copiilor de la 15 la 80 ani le recomand volumul lui Kun.

...cred că a fost și o asemenea epigramă, cu oltenii care își dau haina de pe ei... după ce au fost prinși că au furat-o. :)

În privința traducerii, ai dreptate, dar nu limba italiană e de vină. Au fost traduse vreo 40 epigrame, câte una de fiecare participant, în diverse limbi - franceză, germană, spaniolă, engleză, italiană. Toți ceilalți studenți s-au străduit să traducă poetic, cu rimă și ritm. Domnișoara de la italiană a tradus mot-a-mot și, evident, rezultatul nu a fost nemaipomenit.

Mulțam de vizită, toate bune și ție!

Cristina, m-am hotărât în ultima clipă să particip. În agenda mea, un volum de senryu era planificat peste vreo doi ani. Într-o săptămână mi-am adunat senryu-rile de peste tot, am tăiat, am corectat, am adăugat, le-am împărțit în capitole și subcapitole... N-aș fi făcut toate astea dacă nu era provocarea lansată de Cornel, căruia îi mulțumesc și pe această cale.
Iar ție îți urez succes la ediția următoare!


Nelu, am în bibliotecă un volum numit "Zâmbete în stil japonez" (senryu & kyoka), scris de Jules Cohn Botea, cel pe care îl consider mentorul meu în acest gen. Sunt acolo cca 100 poeme, câte unul pe pagină, unul și-unul. Dar altfel, cred că ai dreptate, volumul meu e într-un fel o premieră - un volum consistent (cca 300 poeme) cu senryu pur.
În privința experienței, să știi că în lirica niponă mă consider un veșnic ucenic. Cred că, datorită formației mele de epigramist, în unele poeme m-am abătut un pic de la linia japoneză. Norocul meu e că nimeni nu știe exact în ce constă această linie, deci nu ne împiedică nimeni s-o trasăm noi aici, în România.


Cristina, Ottilia, Nicolae Tomescu, Nelu, vă mulțumesc tuturora pentru felicitări și urări!

Laurone, cu excepția primei epigrame (care însă suportă îmbunătățiri la construcție), restul sunt satirice, dar (după părerea mea) nu au poantă. După părerea mea, le-ai scris presat de timp, nu de inspirație.

Un ied, cu glas sfâșietor,
Pe ta-su, țap ispășitor,
Îl plânge: "Cât aș vrea să-l scap!"
Așa ajunse la PRO-țap...

Foarte bune, în ordine descrescătoare: 1, 2, 5.
Bune, în dezordine: 3, 4, 6.

La primul grupaj de-al tău fără soacră, dau o bere. :)

Am sesizat din unele comentarii, la acest text și la unele anterioare că, printre altele, este apreciată în mod exagerat faza de documentare. Cum ar veni, caut pe google și vin aici cu informații luate din internet.

Nu spun că nu folosesc internetul, dar nu în faza de concepere a textului, ci înainte de plecarea din excursie, pentru a ști câte ceva despre obiective, pentru a putea alege în cazul în care nu pot fi vizitate toate.

Cei care au părerea aceasta sunt persoane care nu au fost niciodată într-un circuit. Trebuie să vă spun că ghidul vorbește tot timpul, în medie șapte-opt ore pe zi, la vizitarea obiectivelor, dar și în autocar, în drum spre sau de la. În autocar stau cu carnețelul în mână și îmi fac mici notițe. Seara îmi revăd notițele și adaug tot ceea ce cred că aș putea să uit până acasă. Notițele nu sunt foarte multe, cca două pagini în total, pentru că majoritatea informațiilor vin pe un teren deja arat, în urma a aproape 60 ani de lecturi.
Concret, în această excursie am aflat de la ghid (sau știam dinainte) și aș fi putut să vă povestesc în plus despre:
- bătălia de la Kazan, decisivă pentru consolidarea statului rus
- călătoria lui Petru cel Mare prin Europa
- războaiele napoleoniene, Kutuzov, Suvorov, bătălia de la Borodino
- amanții Ecaterinei cea Mare
- cele două dinastii de țari, care de fapt au fost trei, pentru că Pavel, copilul Ecaterinei, a avut drept tată un amant de-al ei
- revolta decembriștilor de la 1825
- raporturile dintre menșevici și bolșevici
- crucișătorul Aurora, pe lângă care am trecut cu vaporașul
- asasinarea lui Rasputin, prezentată (diferit de ceea ce știam eu) sub formă de figuri de ceară la palatul Iusupov, pe care l-am vizitat
- istoria urmașilor lui Iusupov care, exilați de țarină, au scăpat de furia bolșevică și trăiesc și azi pe undeva prin Grecia
- Pușkin, care a locuit în Sankt Petersburg și are o statuie de ceară într-o cafenea unde își scria poeziile; istoria duelului în care a murit
- statuia lui Petru cel Mare din Piața Senatului, folosită de Pușkin într-unul din poemele lui "Călărețul de bronz"
- pictorii ruși- Repin, Aivazovski...
- coloana din Piața Palatului și coloanele rostrale din Sankt Petersburg
- istoria construcției catedralei Sf. Isaac și a arhitectului care a proiectat-o
- fântâna cu ciocolată de la hotelul moscovit, pentru desert și vodca servită gratuit înainte de masă la cel din Sankt Petersburg
- metroul din Sankt Petersburg și pățaniile cu fise și cartele
- palate, statui, grădini, clădiri diverse, atât în Moscova cât și în Sankt Petersburg.

Dacă aș fi povestit despre toate acestea, ar fi ieșit un volum întreg. Pe care nu știu cât de mulți l-ar fi citit. Aici intervine ceea ce subliniam mai devreme - filtrul subiectiv al autorului. Dacă și așa vi se pare că sunt prea multe informații "tehnice" despre istoria și arhitectura celor văzute, înseamnă că v-ați obișnuit cu descrieri împănate de metafore, comparații, epitete - superb, excepțional, superb, nemaivăzut, superb, extraordinar, superb...

Dar nu aceasta era tema comentariului, ci gradul de utilizare al internetului. Concret, în timpul scrierii textului, m-am uitat după:
- anul exact al schimbării denumirii în Petrograd (impresia mea era că între 1900-1910)
- denumirea clădirii din Varșovia asemănătoare cu Universitatea Lomonosov.

Atât.

Lăsând la o parte valoarea poeziei, mai mult didactică, vin și eu să vorbesc pe tema lansată în discuție.
Că există părinți care își văd copilul laureat al premiului Nobel (sau Oscar, sau George Enescu, sau Wimbledon) și îi forțează, asta înțeleg.
Că există profesori încrezuți care consideră că materia lor e cea mai importantă și le dau copiilor teme cu nemiluita, și asta înțeleg.
Dar că un învățător, educator unic, îi omoară pe copii cu teme (pentru vacanță, dar nu numai), asta nu mai înțeleg.
Din păcate, sunt în perioada de formare, nu îi poți îndemna pe copii să ignore temele. Cei mai mulți atâta așteaptă și se creează un nărav pentru, posibil, toată viața.
Oare învățătorii în cauză sunt inconștienți sau de-a dreptul cretini? Asta nu face parte din instrucția didactică din perioada lor de formare?

Am fost și eu, mai exact noi (cu Gagniuc, Brumă și alții) în câteva licee, la întâlniri aranjate de directori. Dar mulțumesc cerului că nu m-au bombardat cu întrebări de genul:
- Ce importanță are forma pentru dumneavoastră, în scris?
- În ce curent literar considerați că vă încadrați?
- De ce trebuie să citim?
- Ce motivație am putea avea ca să devenim scriitori?
E adevărat că eram cu Gagniuc, care are răspuns la orice: "Curent? Nu-mi place în curent, eu răcesc foarte ușor."
Chiar, Florinel, tu în ce curent te încadrezi?